Liga 1

Noi probleme la FCSB! Toni Petrea dezvăluie o accidentare de ultimă oră: „Nu va mai juca în acest sezon”

Toni Petrea

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 28 aprilie 2021

Toni Petrea, antrenorul celor de la FCSB, a susținut o conferință de presă înainte meciului cu CS Universitatea Craiova și le-a dat o veste proastă fanilor.

  • CS Universitatea Craiova – FCSB se joacă joi, 29 aprilie, de la ora 19:45. Partida va fi liveTEXT și video pe GSP.ro și în direct pe Look Sport+, Digi Sport 1 și TV Telekom Sport 1.

Tehnicianul a dezvăluit că fundașul stânga Ionuț Panțîru (25 de ani), care a bifat 27 de partide în acest sezon, a suferit o accidentare gravă și nu va mai juca în acest sezon.

„Orice jucător e important în economia acestui final de campionat. Au mai apărut și alte probleme față de cele mai vechi. Panțîru a suferit o accidentare destul de urâtă. Va lipsi destul de mult de pe gazon, sezonul ăsta e încheiat pentru el”, a spus Toni Petrea la conferința de presă.

Toni Petrea, înainte de Craiova - FCSB: „E o echipă pe val”

Antrenorul liderului din Liga 1 a prefațat meciul cu echipa lui Marinos Ouzounidis și a lăudat jocul prestat de olteni.

„Este foarte important jocul, Craiova e o echipă pe val, în formă și cu un moral bun, E o echipă agresivă, care joacă fotbal și căreia îi place posesia. Noi mergem încrezători și sperăm la un joc bun și un rezultat favorabil. E important cum intram în teren, trebuie să fim motivați și ambiționați. Trebuie să recuperăm punctele pierdute etapa trecută.

Am zis de la început că trebuie să ținem cont de Craiova, pentru că e o echipă care poate pune probleme. Va avea un cuvânt greu de spus în continuare. Nu cred că arbitrajul va influența meciul. Am încredere că arbitrii își fac treaba. Nu am niciun motiv să mă gândesc la alte lucruri. Sper să fie un arbitraj corect la Craiova”, a mai spus Petrea.

Am contract până la finalul acestui sezon și nu au fost alte discuții... Mă interesează să iau fiecare meci în parte și să scot maximum. E normal să fie presiune, sunt la cea mai iubită echipă din România. Încerc să iau presiunea asupra mea, să nu fie pe jucători
- Toni Petrea, antrenor FCSB

VIDEO Duckadam a analizat-o pe FCSB: „A rămas fără echipă! Jucătorii au o problemă!”

>

 Citește mai multe știri din Liga 1: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.