Campionate

Clubul blestemat » 9 baraje de promovare pierdute în ultimii 14 ani! Un președinte s-a sinucis în 2010

Jucătorii lui Demirspor la un meci din divizia a 2-a a Turciei FOTO Facebook Adana Demirspor Kulübü

Articol de Răzvan Butcaru  —  vineri, 30 aprilie 2021

Adana Demirspor a evoluat ultima dată în prima ligă din Turcia în sezonul 1994/95, iar clubul fondat în 1940 de muncitorii feroviari a pierdut 9 baraje de promovare în ultimii 14 ani.

Demirspor este unul dintre cele 38 de cluburi care au fost fondate de firmele de Transport feroviar din Turcia, dar cel din Adana este cel mai renumit din țară. Chiar dacă nu a mai evoluat în prima divizie de 26 de ani, formația de la malul Mării Mediteraneene este una dintre cele mai iubite echipe din Turcia, iar media de asistență a „albaștrilor” era mai mare decât majoritatea echipelor din Super Ligă, înainte de apariția pandemiei de coronavirus.

Adana, două echipe principale și un stadion ultramodern

Adana Demirspor este una dintre cele două mari echipe din oraș. Celălalt club, rivala Adanaspor, a fost fondată în 1954 de negustorii de clasă mijlocie care s-au desprins de Demirspor din cauza diferențelor politice. Principala facțiune care susține Demirspor se numește „Mavi Șimșekler”, care înseamnă fulgerele albastre. Fanii au o poziție politică de extremă stânga și sunt înfrățiți cu suporterii celor de la Livorno și St. Pauli.

Demirspor și Adanaspor evoluează pe o arenă ultramodernă, inaugurată în acest an, pe 19 februarie. „Yeni Adana Stadyumu” a costat 14 milioane de euro și are o capacitate de aproximativ 36.000 de locuri.

New Adana Stadium FOTO Facebook Adana Demirspor Kulübü

Adana Demirspor, prima promovare în 1960

Adana Demirspor s-a remarcat prima dată pe harta fotbalului din Turcia în 1960, când a devenit primul club din prima divizie care era din afara principalelor orașe Ankara, Istanbul și Izmir. Însă, Demirspor a rezistat un singur an și au retrogadat la finalul stagiunii.

Demirspor a revenit pe prima scenă în 1973 și a avut cea mai bună perioadă din istoria clubului. A jucat 11 sezoane consecutive în prima ligă, iar cea mai bună clasare din istoria clubului a obținut-o în sezonul 1981/82, locul 6, când a terminat peste Galatasaray în clasament. La două sezoane după acel acea performanță istorică, Demirspor a terminat pe locul 16 și a căzut din nou.

1978este anul în care Adana Demirspor a ajuns până în finala Cupei Turciei, dar au pierdut cu scor de neprezentare în fața Generației de Aur a lui Trabzonspor

În perioada 1984-1995, Adana Demirspor a oscilat între primele două divizii din Turcia, iar în ultima lor stagiune au avut cel mai slab sezon din istorie în campionat, când au obținut doar trei victorii și șase egaluri, iar ultimul triumf a venit în luna septembrie a anului 1994.

Președintele Bekir Cinar s-a sinucis în 2010: „Demirspor era deja profund îngropat în întuneric”

După retrogadarea din 1995, primarul Adanei, Aytac Durak, a devenit președintele clubului, dar Demirspor a trăit o perioadă neagră sub comanda lui și a ajuns în a treia divizie, fiind cea mai slabă clasare din istoria echipei.

După mulți ani în care echipa nu a mai impresionat în fotbalul din Turcia, un afacerist local a decis în 2009 să se implice la Demirspor. Bekir Cinar, un suporter înfocat al echipei, a devenit președintele clubului în 2009 și a obținut o serie de împrumuturi bancare pentru încercarea de a promova în prima ligă. Bekir Cinar nu a reușit să atingă obiectivul dorit și clubul avea datorii de 4 milioane de lire turcești (aprox. 400 de mii de euro), iar acesta s-a sinucis pe 16 august 2020.

Mi-am dat seama că Adana a fost lăsat în urmă, iar sprijinul a fost refuzat. Am vrut să ne întoarcem la zile mai bune, am încercat să strălucim din nou, dar s-a dovedit că Demirspor era deja profund îngropat în întuneric. Mulțumesc tuturor... poate pentru ultima dată.

Ultimul mesaj a lui Bekir Cinar

Blestemul lui Adana Demirspor a început după plecarea lui Aytac Durak

Aytac Durak a plecat de la conducerea echipei în 2006, când clubul se lupta pentru revenirea în a doua ligă. Demirspor a obținut calificarea în finala play-off-ului de promovare, dar au pierdut cu 5-1. Și în sezonul următor, Demirspor a fost tot la un singur meci de diviza a doua, dar au pierdut barajul cu Gungoren Belediyespor, după un gol marcat de Hakan Arslan în ultimele momente ale jocului.

Adana Demirspor a pierdut un baraj de promovare și sub comanda regretatului Bekir Cinar, dar au reușit să obțină biletele pentru a doua ligă la a 5-a încercare , după un meci câștigat la limită cu Fetyhiyespor, scor 2-1.

La prima stagiune după promovare, 2012/13, Demirspor a terminat pe poziție de baraj și spera la revenirea în prima ligă după un 18 ani, dar au pierdut semifinala cu Manisaspor, scor 3-1. Demirspor a oscilat între lupta pentru salvarea de la retrogadare sau pentru promovare în ultimele sezoane, dar jucătorii legitimația la clubul din Sudul Turciei au fost urmăriți de blestem în fiecare an când au fost aproape de revenirea în elită.

Wesley Sneijder, aproape de Adana Demirspor

La finalul sezonului 2017/18, Demirspor avea o datorie de 3 milioane de euro, iar fotbaliștii erau neplătiți de câteva luni. Echipa a fost preluată de noul președinte Murat Sancak, care a schimbat situația clubului. Finanțele s-au îmbunătățit, iar în Adana a ajuns mijlocașul Anderson, „Golden Boy” din 2008. Și Wesley Sneijder a fost aproape de a semna cu Demirspor, dar negocierile s-au împotmolit la final. Totuși, blestemul nu a fost ridicat, iar Adana Demirspor a mai pierdut două baraje de promovare.

În acest sezon, clubul se află pe primul loc în clasament, la egalitate de puncte cu Giresunspor și Samsunspor, cu 2 etape înainte de sezonul regulat. Cel mai important jucător din lot este Gokhan Inler, fost campion cu Beșiktaș și Istanbul Bașakșehir. Și camerunezul Aurelien Chedjou, campion cu Galatasary în 2015, este sub comanda antrenorului Samet Aybaba.

FOTO Facebook Adana Demirspor Kulübü

Cele 9 baraje pierdute de Adana Demirspor în ultimii 14 ani:

  • Liga a 3-a - 2007, finala: Demirspor - Giresunspor 1-5 
  • Liga a 3-a - 2008, finala: Demirspor - Gungoren Belediyespor 0-1 
  • Liga a 3-a - 2010, sferturi de finală: Demirspor - Tavșanli Linyitspor 0-0 (3-5 d.p.) 
  • Liga a 3-a - 2011, semifinale: Demirspor - Bandirmaspor 1-3 
  • Liga a 2-a - 2013, semifinale: Demirspor - Manisaspor 1-3 
  • Liga a 2-a - 2015, semifinale: Antalyaspor - Demirspor 3-2 
  • Liga a 2-a - 2016, finala: Alanyaspor - Demirspor 1-1 (4-2 d.p.) 
  • Liga a 2-a - 2019, semifinale: Demirspor - Hatayspor 0-0, 2-3 
  • Liga a 2-a - 2020: finala: Demirspor - Fatih Karagumruk 1-1 (5-6 d.p.)

VIDEO. Inter Milano a deschis o academie de fotbal în Turcia

Citește și alte știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.