Liga 1

Craiova s-a făcut mare! 3 motive pentru care oltenii intră cu șanse importante în lupta pentru titlu

CS Universitatea Craiova a reintrat în lupta pentru titlu. Sursă foto: Facebook

Articol de Aurelian Botezatu  —  sâmbătă, 01 mai 2021

S-a întors CS Universitatea Craiova! Oltenii par să fie pregătiți acum și mental pentru o bătălie la titlu, comparativ cu sezoanele precedente.

Esențial în bătăliile decisive pentru titlu, mentalul era până acum marea problemă a Craiovei. În precedentele două sezoane, când s-au aflat cu adevărat în cărți, oltenii s-au poticnit aproape mereu în play-off, în duelurile cu contracandidatele CFR și FCSB. 

Trei înfrângeri și o remiză în 2018/2019, 2 victorii și 2 eșecuri în 2019/2020. Ultimul chiar pe „Oblemenco”, în acea confruntare "cu titlul pe masă" contra CFR-ului, când au picat brusc, total, după ce au fost egalați la unu. 

Situația pare să se fi schimbat în această stagiune. Dovadă primele derby-uri cu celelalte favorite, în cea mai importantă fază a campionatului. Ambele câștigate meritat. Bănia a crescut mental sub comanda grecului Marinos Ouzounidis, iar indiciile sunt evidente:

  • Oltenii au manageriat foarte bine criza din debutul play-off-ului, 0-0 cu Sepsi și 1-1 la Botoșani. În ciuda mai multor indisponibilități, urmare a unor accidentări sau suspendări, echipa s-a mobilizat și a revenit spectaculos în lupta la titlu. 
  • La Cluj, cu CFR (2-1), juveții nu și-au mai pierdut capul după ce au fost egalați la unu, ca vara trecută. Mai mult, pe final, Tudorie a marcat și au plecat din Gruia cu toate trei punctele. 
  • La fel s-a întâmplat și joi seară, cu FCSB (2-0). După ce l-au pierdut pe Vătăjelu (54), eliminat de Istvan Kovacs, alb-albaștrii s-au mobilizat fantastic. Nu doar că s-au apărat perfect, specialitatea casei, dar le-au pus în continuare probleme roș-albaștrilor. Iar 9 minute mai târziu, Nistor a înscris și golul doi.

266a fost indicele InStat (suma parametrilor de performanță) al Craiovei în confruntarea de joi cu FCSB (243)

4 puncteîi separă pe olteni (locul 3) de liderul CFR Cluj și două de a doua clasată, FCSB

La pauză le-am spus băieților să fim mai încrezători, să credem mai mult atunci când avem mingea. Putem juca mai bine decât am jucat împotriva CFR-ului și FCSB-ului. Poate e ciudat, dar astăzi am evoluat mai bine în zece - Marinos Ouzounidis, antrenor CS Universitatea Craiova, la DigiSport

Tot ceea ce am avut de zis despre Pițurcă am zis. Glumind, dacă Ouzounidis știe că eu îl vreau pe Vlădoiu fundaș dreapta și el îl tot joacă acolo pe Vătăjelu înseamnă că e masochist, vrea să plece.

E frumos să bați CFR-ul și FCSB-ul în decursul a patru zile. Pe FCSB, când începem să-i batem frecvent, îi batem 30 de ani la rând. Cred ca o sa vină și vremea asta - Mihai Rotaru, finanțator CS Universitatea Craiova, la Pro X

VIDEO Analiza lui Dumitru Dragomir la finalul meciului Craiova - FCSB 2-0

>

Citește și alte știri despre CS Universitatea Craiova:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.