Ovidiu Hațegan (40 de ani) și brigada sa de arbitri vor conduce meciul dintre AEK Larnaca și Omonia Nicosia, din etapa 35 a campionatului din Cipru.
Brigada de arbitri condusă de Ovidiu Hațegan merge în Cipru în acest început de săptămână, unde va oficia un meci important din play-off-ul pentru campionat. Hațegan, cu Radu Ghinguleac și Sebastian Gheorghe ca asistenți, va conduce partida dintre AEK Larnaca și Omonia Nicosia, programată marți, de la ora 19:00.
Ovidiu Hațegan arbitrează în Cipru
Meciul este unul de maximă importanță în Cipru, întrucând Omonia Nicosia are șansa de a cuceri titlul cu o victorie. Pentru ca acest lucru să se întâmple, ar trebui ca Apollon să nu se impună în celălalt meci al zilei, cu Olympiakos Nicosia, care se va juca de la aceeași oră cu AEK - Omonia.
Arbitru de rezervă la meciul dintre AEK și Omonia va fi Marios Christoforou, iar în camera VAR se vor afla Pawel Gil și Timotheus Christophy.
Cu două etape înainte de finalul sezonului, Omonia este lider în play-off, cu 75 de puncte. Apollon are cu 3 mai puțin, iar dacă va reuși să câștige cu Olympiakos în etapa 35, va împinge lupta în ultima runda, când va întâlni Omonia într-un meci direct.
{{text}}