După înfrângerea cu Barcelona, scor 2-3, Valencia l-a demis pe antrenorul Javi Gracia (51 de ani).
„Valencia CF l-a informat pe Javi Gracia de demiterea sa din funcția de antrenor al primei echipei, începând cu ziua de luni. Clubul ar dori să îi mulțumească public pentru munca și dedicarea sa în perioada în care a antrenat echipa, și ar dori să îi ureze succes pe viitor”, se arată într-un comunicat al „liliecilor”.
Voro, antrenor interimar la Valencia
Salvador Gonzalez, supranumit „Voro”, va fi antrenor interimar până la finalul sezonului, în cele 4 meciuri rămase din acest sezon.
Valencia a avut un sezon dezastruos sub comanda lui Javi Gracia. „Liliecii” au câștigat doar 11 dintre cele 38 de meciuri jucate sub comanda antrenorului spaniol, adunând 12 egaluri și 15 înfrângeri.
Javi Gracia o lasă pe Valencia pe locul 14 în La Liga, la 6 puncte de prima poziție retrogradabilă. Valencia nu a avut un parcurs ideal nici în Cupa Spaniei, unde a fost eliminată de Sevilla în optimi, după 0-3.
{{text}}