Tenis

Simona Halep, eliminată de la Madrid! Meci de luptă cu Mertens, pierdut din cauza erorilor din decisiv

+10 Foto
Simona Halep // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Tuesday, 04 May 2021

Simona Halep (29 de ani, 3 WTA) a fost învinsă de Elise Mertens (25 de ani, 16 WTA), scor 6-4, 5-7, 5-7, în optimile de finală ale turneului Premier Mandatory de la Madrid.

  • Mertens va juca în sferturile de finală cu Aryna Sabalenka (7 WTA). Jucătoarea din Belarus a trecut azi de Jessica Pegula (33 WTA), scor 6-1, 6-2.

Primul game jucat de Halep cu propriul serviciu prevestea o nouă prestație dominantă, la fel ca în tururile precedente. Sportiva din România a dat dovadă de tărie din punct de vedere mental și a salvat 3 mingi consecutive de break ale adversarei. Simona a pus frecvent prima minge în teren, procentaj de 76% în primul act, și s-a impus cu 6-4, după 42 de minute de joc. 

Mertens a avut mâna sigură în setul secund, a alergat după fiecare minge venită din cealaltă jumătate de teren, a profitat și de problemele vizibile pe care Halep le-a avut pe serviciu, 5 duble greșeli și procentajul primei mingi scăzut la 53%, și a împins înfruntarea în decisiv. 

4 break-uridin 4 oportunități a izbutit Mertens în setul secund

Simona Halep, scoasă din ritm de Mertens

Decisivul a fost un carusel. Halep a făcut prima break, s-a desprins la 3-1, dar a cedat rapid avantajul, în fața jocului exasperant de exact al lui Mertens. Simona nu a mai riscat per serviciul secund și i-a permis belgiencei să facă pași importanți în față, de unde loviturile au venit cu mai multă asprime. 

Halep nu a avut răbdare în game-urile de final și s-a văzut cu spatele la zid, obligată să servească pentru a rămâne în meci, la 4-5. A reușit asta în prima fază, ajutată de un backhand sigur, dar n-a mai putut repeta minunea și la 5-6. Mertens a luptat eroic, a întors agasant fiecare minge și a forțat erorile Simonei.

48 de erori neforțatea comis Simona Halep în meciul cu Elise Mertens

VIDEO Rezumatul meciului Halep - Mertens:

FINAL » Simona Halep - Elise Mertens 6-4, 5-7, 5-7

Break, set și meci Mertens!

Game Mertens, 5-6: Halep începe bine game-ul, dar Elise servește excelent în continuare. 

Game Halep, 5-5: Mertens încearcă din nou să schimbe ritmul cu două „scurte”, dar le ratează pe ambele. Backhand-ul Simonei dictează ritmul în acest moment.

Game Mertens, 4-5: Simona comite erori necaracteristice, nu are răbdare în schimburile lungi și e obligată să servească pentru a rămâne în meci.

Break Mertens, 4-4: Simona nu riscă pe serviciul secund, iar Mertens profită. Face câțiva pași în față la retur și preia inițiativa raliurilor.

Break Halep, 4-3: Simona aleargă incredibil după o „scurtă” a lui Mertens. Ajunge în ultima clipă, înalță mingea aproape de fileu, dar belgianca o comite. Greșește voleul și îi oferă româncei o oportunitate de break, pe care Halep nu o irosește. 

Break Mertens, 3-3: Game-ul se complică din nou pentru Halep. Românca își pierde avantajul, cedând ușor în game-ul de serviciu

Game Mertens, 3-2: Elise câștigă rapid game-ul de serviciu și se menține aproape de Halep

Game Halep, 3-1: După cel mai lung game al meciului, Simona reușește să își mărească avantajul

Break Halep, 2-1: Simona preia conducerea. La capătul unui game cu lovitură la limită din partea ambelor jucătoare, Halep se impune și face primul break din set

Game Halep. 1-1: Simona egalează rapid! Halep este mai agresivă în acest debut de meci și caută mereu să trimită lovituri direct câștigătoare

Game Mertens, 0-1: Elise începe bine setul decisiv și câștigă game-ul de serviciu

A început setul trei

SET ELISE MERTENS, 5-7: Simona face un game foarte slab. Românca nu a câștigat niciun punct, iar meciul va ajunge în decisiv

Game Mertens, 5-6: Din nou presiune pe Halep, Mertens e la un game de câștigarea setului, după ce s-a impus la zero

Game Halep, 5-5: Setul se prelungește. După un game echilibrat, Simona reușește să se impună, iar scorul este din nou egal.

Game Mertens, 4-5: Elise câștigă cel mai ușor game al său. Halep nu a obținut niciun punct în acest game, iar românca va servi pentru a evita un set decisiv

Break Halep, 4-4: Simona nu își poate mări avantajul și este egalată. Mertens a forțat în acest game, fiind agresivă și a reușit încă un break

Break Halep, 4-3: Simona preia conducerea pentru prima dată în acest set. Halep a câștigat patru game-uri consecutive și va servi pentru a se apropia de calificarea în sferturi

Game Halep, 3-3: Simona reușește să egaleze în acest game. Jucătoarea noastră a profitat de jocul slab al adversarei și de cele trei greșeli neforțate făcute în acest game

Break Halep, 3-2: Continuă seria break-urilor. Simona continuă să se mențină aproape de Mertens și va servi pentru a egala scorul în acest set

Break Mertens, 3-1: Simona nu reunește să egaleze și își cedează serviciul. Halep a servit modest, iar Elise a lovit agresiv, controlând schimburile

Break Halep, 1-2: Simona câștigă un game important! A fost excelentă la retur și a reușit imediat rebreak-ul

Break Mertens, 0-2: Elise își mărește avantajul. Belgianca a jucat bine la retur și a profitat și de ezitările Simonei Halep, reușind primul break din set

Game Mertens, 0-1: Elise începe agresiv setul. A servit bine în acest game, puternic și plasat, și nu i-a permis Simonei să returneze periculos

A început setul doi

SET SIMONA HALEP, 6-4: Jucătoarea noastră închide setul. A servit foarte bine și a câștigat game-ul și setul

Game Mertens, 5-4: Belgianca rămâne în set. A câștigat pe propriul serviciu, însă Simona va servi acum pentru a câștiga setul

Game Halep, 5-3: Simona este la un pas de câștigarea setului, după cel mai bun game la serviciu din acest meci. Halep s-a impus la 0 și și-a mărit avansul

Break Halep, 4-3: Simona revine rapid în avantaj! A jucat excelent în acest game, a fost agresivă la retur și a controlat schimburile. Halep a făcut al doilea său break și meci și are din nou prima șansă la câștigarea setului

Break Mertens, 3-3: Halep își pierde serviciul, iar Elise egalează scorul în acest set. Halep a avut 30-0 în game, dar Mertens a revenit și a condus cu 40-30. Românca a salvat o minge de break, dar la a doua a făcut dublă greșeală și a cedat game-ul

Game Mertens, 3-2: Belgianca își câștigă game-ul de serviciu, deși Simona a revenit de la 0-30. 

Game Halep, 3-1: Simona își mărește avantajul, Câștigă pe propriul serviciu, însă a avut din nou emoții, fiind nevoită să salveze o mingea de break

Break Halep, 2-1: După ce a salvat trei mingi de break în game-ul precedent, Halep reușește să câștige pe serviciul adversarei și preia conducerea.

Game Halep, 1-1: Simona a avut emoții în acest game, după ce Mertens a condus cu 40-0. Jucătoarea noastră a jucat mai ofensiv și a întors scorul, reușind să câștige game-ul

Game Mertens, 0-1: Simona a început bine meciul și a condus cu 30-0 în primul game. Mertens a revenit însă rapid și a preluat conducerea în set

A început meciul, Mertens servește prima

Simona Halep o domină pe Elise Mertens

Elise Mertens are un start bun de sezon pe zgură. A ajuns până în finala la Istanbul, unde a cedat în fața Soranei Cîrstea, iar la Madrid a trecut de Shuai Zhang (44 WTA) și de Elena Rybakina (22 WTA), fără să cedeze set. 

Mertens este o sportivă care a petrecut ultimele sezoane la granița top 10. Are o deplasare decentă, un serviciu peste medie, dar nu excelează la niciun aspect. Nu lovește suficient de puternic pentru a o pune pe Halep în dificultate, dovadă și palmaresul direct dintre cele două. Simona a câștigat 4 dintre cele 4 dispute directe.

Elise Mertens

Meciurile directe dintre Halep și Mertens

TurneuAnScor
Madrid 20186-0, 6-3 
Roland Garros20186-2, 6-1 
Doha 20196-3, 4-6, 3-6
Australian Open 20206-4, 6-4
Praga20206-2, 7-5

Citește și alte știri din tenis: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.