FCSB a deschis scorul în minutul 19 al partidei cu CFR Cluj, printr-un penalty transformat de Florin Tănase. La aceeași fază, gazdele au cerut și cartonaș roșu pentru Andrei Burcă.
În minutul 17, Florin Tănase a scăpat singur spre poarta lui Arlauskis. Andrei Burcă a venit puternic din spate, l-a ajuns la 14 metri de țintă, iar căpitanul celor de la FCSB s-a prăbușit în careu. Reluările arată un contact între piciorul stâng al apărătorului clujean și cel drept al lui Tănase.
FCSB a cerut roșu pentru Burcă
„Centralul” Radu Petrescu nu a ezitat în momentul acordării loviturii de pedeapsă, dar i-a acordat lui Andrei Burcă doar cartonașul galben. Tabăra gazdelor a izbucnit, cerând „roșu”, cel mai vocal fiind Mihai Stoica. Aflat în tribuna oficială de la Giurgiu, acesta a cerut explicații de la Mihai Stoichiță, dar și de la Alexandru Deaconu, observatorul partidei.
Ion Crăciunescu îi dă dreptate lui Radu Petrescu
Fostul arbitru internațional Ion Crăciunescu i-a dat dreptate lui Radu Petrescu.
„A judecat foarte bine arbitrul, penalty și neacordarea cartonașului roșu. Dacă are intenția să joace mingea, nu se mai dă și eliminare, chiar dacă e ocazie clară de gol. A mai avut oscilații la faulturi, dar decizia majoră a fost corectă”, a spus Crăciunescu, la „Digisport Special”.
Ce spune regulamentul, despre faultul comis de Burcă în FCSB - CFR
În martie 2016, regulamentul în privința faultului în postură de ultim apărător a fost modificat.
Un fault asupra unui atacant aflat în alergare, comis de ultimul apărător, nu va mai fi sancționat direct cu cartonaș roșu, dacă faultul nu este unul violent sau infracțiunea nu este reprezentată de un henț comis în suprafața de pedeapsă. Cât timp faulutul este considerat o tentativă de deposedare folosind mijloace oneste, apărătorul va primi doar cartonaș galben
- Pasaj din regulamentul de joc
{{text}}