Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB - CFR CLUJ 1-1

MM Stoica iese din nou la atac! Noi mesaje după FCSB - CFR Cluj: „«Specialiștii» bat câmpii! Aștept scuze”

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a fost extrem de activ pe Facebook după FCSB – CFR Cluj.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  marți, 04 mai 2021

După o absență din spațiul public, Mihai Stoica, managerul general al roș-albaștrilor, a fost extrem de activ pe Facebook după FCSB – CFR Cluj.

Imediat după finalul meciului a criticat arbitrajul lui Radu Petrescu și faptul că acesta nu l-a eliminat pe Andrei Burcă la faultul asupra lui Tănase,  oficialul de la FCSB a revenit cu alte două mesaje, unul postat în jurul orei 01:00 și altul în această dimineață:

Mihai Stoica: „E evident faultul lui Șut asupra lui Deac”


În mesajul publicat după miezul nopții, MM Stoica a recunoscut că CFR Cluj trebuia să primească penalty la duelul dintre Șut și Deac, dar este de părere că dacă ardelenii jucau în 10, aceștia nu ar mai fi avut șanse de a egala.

„E evident faultul din imprudență comis de Șut asupra lui Deac, e clar penalty în favoarea CFR, doar că, dacă CFR juca din minutul 19 în 10, nu cred că mai ajungea prin careul nostru. Și în 11 a ajuns cam rar. Spre deloc. 

Accidentarea lui Miron (respect!), care ar fi jucat într-un picior dacă nu i se făcea glezna cât mingea, a fost suplinită impecabil de organizarea celor 4 apărători. Dar, când ratezi asemenea ocazii, te aștepți ca fotbalul să-ți aplice o corecție. Cam dură, totuși... Să nu facem greșeala să-l acuzăm pe Vlad, el a făcut un sezon aproape perfect, n-a fost meci să nu aibă câteva intervenții de excepție și - până acum câteva zile - să evolueze cu o constanță nemaiîntâlnită la un portar atât de tânăr.

Îmi doresc doar să jucăm la Cluj cu trofeul pe masă. Chiar dacă vor avea înainte de meci 2 puncte avans. Mi se pare că, deși problemele noastre de efectiv par insurmontabile, suntem net superiori ca joc. Dar eu sunt subiectiv”, a scris Mihai Stoica.


MM Stoica după FCSB – CFR Cluj: „«Specialiștii» ar trebui să-mi prezinte scuze”

Deși Ion Crăciunescu a declarat că arbitrul Radu Petrescu a gestionat perfect faza penalty-ului, MM Stoica a avut din nou o răbufnire și i-a înțepat pe cei care nu consideră că Burcă nu trebuia eliminat.

„«Eu sunt vinovat pentru faultul lui Tănase, dar cred că s-a ajuns prea ușor în situația respectivă, știam că scapă unu-la-unu cu Arlauskis dacă nu faultez». Asta este declarația lui Burcă. 

Nu spune că a încercat să joace mingea, pentru că nu a avut nicio intenție s-o facă. Nu putea să joace mingea. Prin urmare, «specialiștii» ar trebui să-mi prezinte scuze și să admită (once again) că au bătut câmpii. Sau poate că cei care plătesc «specialiștii» pentru a le găzdui elucubrațiile în platourile TV ar trebui să realizeze că unii au cam obosit”, a fost mesajul managerului de la FCSB.

 VIDEO Marius Bilașco: „Era important să nu pierdem! Golul nostru a plutit mereu în aer”

Citește mai multe știri despre FCSB – CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.