Doctorii care ar fi trebuit să aibă grijă de Diego Maradona i-au administrat „un tratament inadecvat, plin de greșeli și imprudent”. Totul ducând la decesul său, pe 25 noiembrie 2020, la 60 de ani.
Comisia medicală, formată din 20 de experți la Buenos Aires, a încheiat raportul asupra morții lui Diego Maradona. Și concluzia este extrem de dură. El Pibe de Oro a fost „abandonat” de doctorii săi, neurochirurgul Leopoldo Luque, medicul personal al legendarului argentinian, care îl operase pe creier în octombrie 2020, și psihiatra Agustina Cosachov. Iar El Diez s-a stins singur, în casa lui din Tigre, pe 25 noiembrie, în urma unei crize cardiace, la 60 de ani.
Raportul comisiei: „Au fost ignorate semnele pericolului morții”
Luque și Cosachov au hotărât ca Diego să nu mai rămână internat la spital, deși „ar fi avut șanse mult mai bune de a trăi” (concluzia specialiștilor), ci îngrijit acasă, de o infirmieră. I-au administrat „un tratament inadecvat, plin de greșeli și imprudent”. Și, mai ales, „au fost ignorate semnele pericolului morții”.
Parchetul a deschis o anchetă, după ce Giannina, una dintre fetele lui Maradona, l-a acuzat pe Leopoldo Luque de decesul tatălui său.
{{text}}