După ce a pierdut licența pentru competiția BRD Bucharest Open, competiție organizată în Capitală între 2014 și 2019, România avea avea un nou turneu WTA.
Astfel, în perioada 1-8 august 2021 se va desfășura Winners Open, un turneu în circuitul feminin, organizat de SportsFestival.
Competiția se va juca la Cluj, pe zgură, atât la simplu, cât și la dublu. La start vor participa peste 60 de jucătoare din circuitul WTA. Turneul va fi de categorie 250. Premiile totale vor fi de 235.000 de dolari, iar campioana primește 250 de puncte WTA.
Winners Open s-a jucat și în 2020. Atunci nu a făcut parte din circuitul WTA, chiar dacă au participat jucătoare ca Irina Begu, Irina Bara, Gabi Ruse, Jacqueline Cristian, Miriam Bulgaru și Georgia Crăciun, ele fiind repartizate în două grupe de câte trei. Câștigătoare a fost Gabriela Ruse.
{{text}}