Suedezul Morsay, criticat des și agresiv de când a ajuns în România, a înscris din nou, după ce marcase și contra Viitorului. Cu acest „Schillaci” descoperit brusc, Dinamo are șanse să evite chiar și barajul și să rămână în prima ligă.
Cu cinci fundași și cu trei jumătăți de închizători, Dinamo arată mai bine decât arăta atunci când încerca să fie ofensivă. E mai bună și în atac cu organizarea aceasta, nu e doar mai sigură în apărare. Albentosa, Puljici și Bejan, fundașii centrali pe care îi folosește Uhrin, mai "bărbieresc" câte o minge, dar când sunt trei, nu doar doi, se ajută unul pe altul ca să evacueze baloanele pe care le aduc adversarii în careul lor.
Super-Deian!
Când apărătorii nu mai rezistă, îi acoperă Eșanu, portarul-revelație din sezonul acesta, un tânăr apărut cam de nicăieri, un junior etern pe care Dinamo a îndrăznit să-l folosească în prima ligă doar când nu au mai existat alte soluții. Eșanu nu e vreun Lobonț, nu e nici măcar un Andrei Vlad, el nu a avut parte deloc de laude, de mediatizare înainte să se trezească titular în prima ligă.
Dar apără meci de meci și fiindcă e bun, și pentru că antrenorii îl compară cu rezerva Kongshavn, goalkeeperul transparent, norvegianul care încasează goluri din toate șuturile care prind poarta.
Eșanu și fundașii centrali o țin pe Dinamo în picioare, Sorescu o face să danseze. Deian înscrie primul gol al meciului dintr-o fază minunată, o "bicicletă" în fața lui Bușu continuată cu un șut cu stângul în colțul lung. Sorescu are valoarea și atitudinea unui căpitan, banderola de pe mână nu e numai un accesoriu.
Arma secretă
Morsay (centru)"Câinii" se trezesc egalați înaintea pauzei. Zajmovici îl bate pe Gol în duelul aerian pe care îl prilejuiește un corner și bosniacul înscrie. Dinamo continuă să sufere și acceptă tortura, îi rezistă aproape eroic până la golul lui Morsay. Suedezul intrat în locul lui Mihaiu în repriza a doua marcase și cu Viitorul, el a devenit o armă secretă a lui Uhrin, un fotbalist capabil să apară pe parcursul meciurilor și să le schimbe în bine pentru ai lui.
Lansat cu o pasă a lui Nemec, Morsay a condus balonul un pic și apoi l-a trimis pe lângă portarul Brânză, care-l întâmpinase. Poli a reluat atacurile și a mai obținut cornere multe, Dinamo a avut răbdarea și priceperea să se apere. De când Uhrin i-a dat gradele jos, echipa a înțeles că numele nu garantează rămânerea în prima ligă și a ajuns să accepte chinul, tăvăleala la care e supusă oricare formație amenințată cu retrogradarea. Istoria nu punctează în clasamentul de azi, salvarea e la îndemâna lui Albentosa și a lui Morsay.
{{text}}