Sporturi   •   Gimnastica   •   DE LA CLERMONT-FERRAND LA COTTBUS

Nu stau deloc

Articol de Roxana Fleşeru   —  joi, 10 aprilie 2008

 

După Europene, Sandra Izbaşa şi Steliana Nistor merg la o etapă de Cupă Mondială.



Luni au venit din Franţa, de la Clermont-Ferrand. Cu medalii europene în bagaje, între care două de aur. Au rămas în Bucureşti, iar marţi au fost la Palatul Cotroceni, au primit decoraţii şi flori de la preşedintele Băsescu, apoi alte buchete la ANS, din partea fostului antrenor al lotului olimpic, Octavian Belu. De vacanţă nu poate fi însă vorba.

Azi, liderii echipei României, Sandra Izbaşa şi Steliana Nistor, vor pleca în Germania, pentru concursul de Cupă Mondială programat la Cottbus la finele săptămînii. Competiţia va avea la start 70 de gimnaste din 32 de ţări, iar ultima sportivă română care a urcat pe podium a fost Cătălina Ponor, în 2004, aur la bîrnă. "Vor merge doar cele două fete, sînt deja anunţate pe lista oficială", a declarat Mircea Apolzan, secretarul general al FRG. La masculin nu vom avea reprezentanţi, antrenorul Dan Grecu considerînd că nu e oportună participarea la acest concurs înaintea Europenelor de la Lausanne (8-11 mai).



Lotul feminin a profitat de şederea în Bucureşti pentru a efectua şi circuitul medical periodic. "Nu e nimic special, dar, cum poate interveni vreo problemă de sănătate, am decis să-l facem mai repede de şase luni, cum prevăd reglementările", a explicat Apolzan. Programul încărcat al gimnastelor a inclus şi o vizită la croitor, supervizată de COSR. Fetelor li s-au luat măsurile pentru costumele oficiale de prezentare la JO de la Beijing.



Accent pe echipe

"România se va concentra pe rezultatele la nivel de echipă la masculin, iar etapele de Cupă Mondială sînt concursuri individuale", a spus Mircea Apolzan. "În afara faptului că se cîştigă nişte bani, şi nici aceia prea mulţi, nu se culeg rezultate pe echipe. Doar la individual. În plus, există riscul accidentărilor". Ultimul gimnast român medaliat cu aur la Cottbus a fost Marius Urzică, la cal cu mînere, în 2005.



1.500 franci elveţieni primeşte cîştigătorul locului întîi într-o etapă de Cupă Mondială

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.