FC Argeș a învins-o pe FC Voluntari, 3-0, în meciul care a închis etapa cu numărul 6 din play-out.
Prima ocazie mare i-a aparținut lui Honciu. Din 10 metri, mijlocașul lui Argeș n-a nimerit poarta ('11). Tot Honciu i-a dat emoții lui Rîmniceanu 8 minute mai târziu, când și-a încercat norocul de la distanță, cu un trasor care a trecut puțin peste transversală.
Între aceste situații, Betancor l-a pus la încercare pe Greab. Goalkeeperul piteștenilor a fost pe fază și a respins șutul violent expediat de spaniol din afara careului ('16).
Gazdele aveau să deschidă scorul la jumătatea primului act. Malele a centrat în careu pentru Cristi Dumitru, jucătorul format la FCSB s-a văzut blocat inițial de Tamaș, apoi a găsit un culoar și a marcat la colțul lung.
Voluntari n-a găsit drumul spre gol în partea secundă, și pentru că Sebastian Mailat nu a fost deloc inspirat în două situații favorabile ('58, '72).
Stephan Drăghici și Malele au risipit orice emoție în ultimele 10 minute și au consemnat al 3-lea eșec la rând al trupei lui Bogdan Andone.
Cu o victorie azi, FC Voluntari le-ar fi depășit pe Dinamo, Astra și Viitorul în clasament. Acum, ilfovenii se clasează pe al doilea loc de baraj. Argeș ocupă locul secund în play-out, deasupra piteștenilor fiind doar Chindia.
FC Argeș - FC Voluntari 3-0
- Click AICI pentru live și statistici
- Au marcat: Cr. Dumitru 24, Drăghici 84, Malele 89
- VIDEO cu cele mai importante faze ale meciului
FC Argeș - FC Voluntari, echipele de start
FC Argeș: Greab – Tofan, Turda, Boldor, Mușat – Meza Colli, Șerban – Grecu, Honciu, Dumitru – Malele
Rezerve: Micle, Leca, Deslandes, De Jonghe, Drăghici, Năstăsie, Maes, Ndiaye, Teles
Antrenor: Andrei Prepeliță
FC Voluntari: Râmniceanu – Balaur, Tamaș, Satli – Costin, Tavares, Droppa, Ivanov, Briceag – Betancor, Ilie
Rezerve: Rodriguez, Vlad, Achim, VRicardinho, Angelov, Gheorghe, Marcelo, Pesic
Antrenor: Bogdan Andone
Stadion: „Nicolae Dobrin”, Pitești
Arbitru: Horia Mladinovici / A1: Marius Marchidanu, A2: Mihăiță Necula
{{text}}