Pep a mulțumit din inimă partidului

Vorbind despre calificarea în finală, antrenorul a bătut o mătanie temeinică pentru ”oamenii din Abu Dhabi”.

După slutul FCSB-CFR 1-1, ne pierdem mințile dacă spunem că City-PSG 2-0 a fost un meci urât. N-avem voie să deschidem gura, nu suntem noi cei în măsură să ținem discursuri despre urâțenia sau frumusețea fotbalului. Dar să spunem că seara de pe "Al Etihad" n-a avut nimic din măreția unei semifinale de Champions League, asta da, avem dreptul.

Al câtelea congres?

"Aș vrea să-mi exprim un gând pentru jucătorii care nu au evoluat în această seară, pentru staff și pentru oamenii din Abu Dhabi, care ne-au ajutat să ducem clubul la nivelul următor", a zis Pep după meci. Dacă înlocuim "oamenii din Abu Dhabi" cu "partidul iubit" și "nivelul următor" cu "pe cele mai înalte culmi", ne retroproiectăm în anii pe care i-am fi dorit uitați. În România comunistă, marile performanțe sportive erau dedicate diverselor congrese, jucătorii, căpitanii de echipă erau puși să mulțumească pentru minunatele condiții create, sub stricta supraveghere a propagandistului de serviciu.

În 2021 Pep Guardiola simte nevoia să vorbească precum Silviu Lung în 1989, la victoria cu Danemarca. Deosebirea e că la Manchester nu mai suflă la ureche propagandistul. Sau poate că nu-l vedem noi...

Tiki-taka, bum-bum

Altfel, Pep ajunge într-o finală de Ligă după 10 ani. Așadar, marele și mult lăudatul antrenor a avut arta de a se ține departe mai bine de un deceniu de cel mai important eveniment din fotbalul de club actual. Sigur, de-atunci încoace a câștigat trofee interne cu Bayern și cu City, a propovăduit tiki-taka pe majoritatea meridianelor planetei, iar acum, la 50 de ani, a ajuns să se califice în finală cu două goluri la care pe vremea când îi antrena pe Xavi, Iniesta și Messi, nici nu s-ar fi uitat, s-ar fi întors cu spatele.

Primul, dintr-o degajare de portar, al doilea, la capătul unui contraatac din patru pase. În rest, apărare și intrări bărbătești cu duiumul. Barcelona model 2011 nici nu prea știa să faulteze.

Șaorma cu gheață

Ceea ce nu observă mulți e că City n-are pedigree de Ligă. Nu e Real, nu e Milan, nu e Liverpool, nu e clubul acela la care rezultatele să izvorască din măreție și din grandoare. La a doua echipă a orașului Manchester (așa a fost, așa este și așa va rămâne pentru totdeauna) rezultatele izvorăsc din teșcherelele arăbești, cărora li se mulțumește corespunzător, via satelit.

Însă n-are de ce să-ți pară rău că s-a calificat în finală City și nu PSG. Parizienii descind și ei tot din Omar Khayyam, însă n-au romantismul poetului persan. L-au înlocuit cu niște durități și golănii demne de liga a patra, au pus doar ingrediente nedigerabile în șaorma cu gheață de pe stadionul congelat al lui City.

Încotro mergem?

Probabil spre o lume în care cluburile mari, indiferent dacă se va mai face sau nu Super Liga Europei, se vor închina zeităților din Arabia, din Asia, din America. Acolo sunt banii Planetei, Europa a rămas un biet teatru de operațiuni, cu catedrale semețe, dar inutile pentru fotbalul mileniului trei. Bătrânul continent e doar peisajul static, natura moartă.

În rest, progresul în fotbal se scrie în alfabet chinezesc sau arăbesc. Cine are chef citește. Cine nu, doar privește nedumerit.