Cristian Daminuță a vorbit pentru Gazetă despre pericolele care-l pândesc pe tânărul fotbalist român. Fostul jucător de la Inter și AC Milan crede că impresarii și anturajul au avut rolurile cele mai toxice din cariera sa.
Un copil-minune care debuta la 15 ani în Liga 2 și la 16 ani în Liga 1, mijlocașul născut în Timișoara a fost cumpărat întâi de Inter Milano (2008), apoi de rivala AC Milan (2010), însă nu și-a atins niciodată potențialul real. Devenit rapid un client al presei tabloide, Daminuță a avut cea mai bună perioadă a sa a fost între 23 și 25 ani când a fost împrumutat la Viitorul lui Gică Hagi, după care totul a luat-o în jos. Ajuns acum la 31 de ani, Daminuță a vorbit deschis la GSP Live despre cauzele care i-au sabotat cariera.
- Ce faci, Cristi? Mai joci?
- Am jucat până săptămâna trecută în Liga 3, la ACS Poli. Până în iarnă au fost planuri mari de promovare, dar au apărut problemele cu banii, am rămas cu tinerii, iar din ce am înțeles sunt șanse mari să se pună lacătul pe club.
- Ce planuri ai?
- Am 31 de ani, dar lumea în România mă consideră bătrân de la 27. Am ceva contacte pentru un contract afară. În România, am fost etichetat și mi-e greu să mai primesc o șansă în prima ligă.
- Chiar crezi că ai mai putea juca în prima ligă?
- Sută la sută. Pe cuvânt, vorbeam cu taică-miu. Mă uit la ce se joacă în primă ligă și i-am zis: “Dacă vedeam fotbaliști adevărați, mă retrăgeam. Dar ce se vede pe teren îmi dă speranța că pot să mai joc până la 37 de ani liniștit”.
- Spui că prejudecățile conducătorilor te țin departe de circuit?
- Lumea judecă după copertă. După ce mă cunosc, toți spun: “Ce băiat e Daminuță!”. Toți s-au legat de viața mea extrasportivă. Am fost la cel mai înalt și ceea ce se întâmpla acolo îmi arăta că vinovat nu sunt eu, ci lumea din România, care e înapoiată în gândire. Acolo nimeni nu are o problemă cu viața ta extrasportivă.
- Mă gândesc totuși că nu poți exagera. Ai povestit, fără nume, că la Inter era un fotbalist care venea la antrenament mirosind a alcool, după 40 de beri.
- Nu cred că există fotbalist în Liga 1 care să bea bere cât bea Maicon, fundașul dreapta brazilian. Dar pe teren îți mânca gazonul. La noi, dacă te prinde cu un pahar de vin, a doua zi nici nu-ți mai dă șansa să joci.
- Ai avut ceva discuții cu cluburi din Liga 1?
- Au fost ceva discuții. Cu majoritatea antrenorilor din generația nouă am fost coleg. Oameni cu care mă apelam cu “frate” sau “fratello”, cu care am făcut chestii, cu care am petrecut luni de zile în vestiar, s-au schimbat, însă, când au devenit antrenori. Nu înțeleg asta.
- Ai simțit răceală din partea lor?
- Exact. În față îmi spuneau că îmi dau o șansă, că mă ajută, după care discuția rămânea așa. Înainte, antrenorii preferau jucătorii cu personalitate. Acum, jucătorul trebuie să tacă, să nu mai ai aibă opinie. Sunt antrenori tineri care vor să renunțe la jucătorii cu personalitate. Cred că ar avea mai mult de câștigat dacă ar vorbi cu veteranii, să aibă un dialog benefic.
Sunt foarte dezamăgit de nivelul de la Liga 1. Sunt jucători care nu au abecedarul, nu pot să dea o pasă cu latul, lucruri simple
- Cristian Daminuță
Daminuță: „Gică Popescu mi-a oferit 50.000 de dolari la 14 ani”
- Îți propun să faci un ghid al cauzelor pentru care un tânăr fotbalist român se ratează! Ce zici?
- Da, sunt de acord.
- Care crezi că e primul pericol care îl pândește pe un junior până să debuteze la prima echipă?
- În primul rând, marea problemă e când copilul devine victima traficului de carne vie. La noi, impresarii vor binele jucătorului, doar că își urmăresc și interesul. Sunt chestii pe care trebuie să le discuți foarte bine înainte de a semna. Tu își lași soarta în mâinile impresarilor, iar ei te percep ca pe un obiect.
- Cum poate preveni un copil de 16 ani asta?
- Părinții trebuie să se informeze de la un om priceput în fotbal. Să obțină date despre impresar, ce a făcut, pe cine a transferat, ce jucători are sub contract, cum se ocupă de ei.
- Când ai semnat primul contract cu un impresar?
- Foarte devreme. Nu știu dacă era un contract, dar am avut o hârtie între mine și Cristi Opria. Nu cred că putea fi înregistrată pentru că aveam 12 ani.
- Te-a ajutat înțelegerea asta?
- Pe mine m-a ajutat doar din cauza lipsei banilor. Nu aveam o situație financiară foarte bună, dar aveam nevoie de ghete, de cantonamente. El s-a oferit să-mi achite absolut tot. Doar că aici apare altă problemă. Așa e în viață, nu poți să dai de un impresar care să le aibă pe toate. Săracul Opria m-a ajutat cât am fost mic, doar că după ce am debutat la 15 ani în Liga 2 și la 16 ani la Liga 1 au început să apară ofertele altor impresari.
- Cine?
- Gică Popescu. Am avut o discuție când aveam 14 ani. Mi-a oferit o sumă imensă pentru a semna. 50.000 de dolari. Banii ăia erau nu mulți, ci foarte mulți. Dar fiind crescut bine de părinți, nu am putut să-l trădez pe Opria după ce m-a ajutat. Am rămas, el nu avea nicio vină, dar pentru a ajunge în fotbalul mare ai nevoie de impresari puternici.
- Un om care să deschidă uși…
- Da, cum a fost Giovanni Becali când am plecat la Milan. Până să semnez cu Milan, auzeam de Giovanni, de Victor, dar nu înțelegeam puterea lor. În momentul în care am intrat la Galliani în birou (n.r. - Adriano Galliani, fost președinte de la AC Milan), mi-am dat seama că e puternic.
A crezut că Ioan Becali e Daniel Buzdugan
- Ce s-a întâmplat?
- Era ca la el acasă. Am fost serviți cu cafea, fursecuri și alte chestii. Mi-a plăcut cum a pus problema și se vedea clar că deține controlul. Toți de acolo erau cu zâmbetul pe buze, toți vorbeau când să mai facă o vizită în România pentru că se simțiseră foarte bine acolo.
- Tu ai spus la un moment dat că nu ai jucat la Dinamo pentru că nu-l aveai pe el impresar. Până la urmă a fost impresarul tău?
- În perioada când am făcut două dușuri la Dinamo au existat anumiți oameni, în frunte cu Cornel Dinu, care indiferent de ce se întâmpla la echipă, indiferent dacă jucam sau nu, mă terfeleau pe mine. Apoi a început și Giovanni, că am loc doar în echipa tatuaților. În momentul ăla eram sub contract cu Florin Iacob. El era în certuri cu Giovanni, cu Victor. Când nu ești serios și începi să tragi țepe, când începi să-ți faci o etichetă de hoț, lumea se debarasează de tine. Nu mai ai loc la masa bogaților.
- Te referi la Florin Iacob?
- Da. Au fost mai multe discuții de care nu vreau să îmi mai aduc aminte.
- Ai fost păcălit de el?
- Păi, gândește-te că eu sunt singurul fotbalist în activitate care, în afară de Irak, nu am luat niciodată bani la semnătură. Și am avut Inter și AC Milan în CV. Închipuie-ți singur ce s-a întâmplat acolo!
- Crezi că în contracte au existat bani la semnătură?
- Din auzitele mele, au fost milioane. Și la mine nu a ajuns nici măcar un euro. Fii atent, eram sub contract cu Inter. Și mă sună Giovanni la 7 dimineața. Era după declarația cu tatuații. “Salut, Daminuță, Giovanni sunt!”. Eu zic: “Care Giovanni?”. El: “Giovanni Becali”. Când am auzit, am zis: “Hai, mă, lăsați-mă naibii în pace! Eu sunt mai șmecher ca voi”. Am crezut că e o farsă a lui Buzdugan. Închid. Mă sună din nou: “Băi, Giovanni sunt! Ești nebun?”. Îi zic: “Bă, dacă nu încetați încep să vă înjur și nu cred că e frumos să apar la radio așa!”. Închid.
- Așa..
- A treia oară sună alt număr. Era secretara lui Giovanni. Între timp, mă dezmeticisem și eu. “Vrea domnul Giovanni să vorbească cu tine”. L-am sunat. Mi-a zis că vrea să îmi schimbe viața. “Vreau să te transfer în Italia”. Zic: “Eu sunt deja transferat în Italia, la Inter Milano”. El: “Vreau să te duc la Milan”. I-am zis: “Haideți, domnu’ Giovanni, v-ați pus pe glume?”. Mi-a zis să mă duc la birou, să luăm biletele și să plecăm la Milano. Am crezut că vor să facă mișto de mine în ultimul hal, Giovanni tocmai ce mă făcuse tatuat. În fine, am ajuns la birou, am citit ofera și am plecat seara. Pe drum, mi-a cerut scuze pentru ce a zis. Auzise și el pe la alții. Am ajuns la Milano, am intrat la Galliani și mi-au arătat contractul…
- Era mare?
- Mmmm, măricel. Dar nu ceea ce trebuia să fie. Aveam 19 ani și mă bucur la orice sută de euro în plus. Doar că după aia am stat și m-am gândit că am făcut o mare greșeală. Când mă pun în pat să dorm, mă gândesc: “Ce s-ar fi întâmplat dacă aș fi luat altă decizie?”. Uite, am semnat cu Milan și au decis să mă trimită imediat în liga a treia, la L’Aquila. Să mă ierte Dumnezeu. Eu fusesem transferat cu 5 milioane și să mă trimiți în liga a treia…
„Comisionul lui Giovanni a fost mai mare”
- Am găsit documentele transferului tău în baza de date Football Leaks. Transferul tău a costat doar 2,5 milioane de euro, în trei tranșe de 833.000 de euro.
- (Râde). Mda…
- Și mai e un document. Comisionul lui Ioan Becali la transfer apare că ar fi de 60.000 de euro.
- Să nu mă înțelegeți greșit. Am un respect deosebit pentru domnul Giovanni și nici nu am căutat nod în papură. Doar că nu ai cum să duci un jucător la Milan pe un comision de 60.000 de euro. Eu dacă te iau pe tine și te duc în Serbia iau 100.000 comision.
- Tu spui că a fost mai mare…
- Sută la sută. La ce sume s-au vehiculat. Domnul Giovanni face 60.000 doar dacă deschide gura dimineață. Am intrat cu el și și-a luat costume de 20.000 de euro la Milano, în două ore. Te întreb eu pe tine. Crezi că a luat numai 60.000?!
- Cât a fost salariul tău la Milan?
- Foarte, foarte mic. Șapte sau opt mii de euro pe lună, în condițiile în care valoram 2,5 milioane de euro în acte.
120.000 de euros-a angajat să-i plătească AC Milan lui Daminuță în momentul în care l-a împrumutat la Viitorul, în 2013. Banii au fost plătiți în patru tranșe, conform documentelor Football Leaks
- Presa a scris că aveai 50.000 de euro pe lună plătiți de Inter în perioada împrumutului de la Dinamo.
- La Inter, avusesem salariul mai mic. Cred că cei mai slabi jucători din Liga 1 aveau salariu mai mare ca mine. De asta le spun jucătorilor români: “Luați-vă impresari care vă pot ajuta! Nu vă luați manglitori!”. În ciuda greșelilor pe care le recunosc, nu am ajuns ce trebuia să ajung din cauza impresarilor. Nu e normal ca un jucător de 16 ani, căpitan la naționala de juniori, debutant în Liga 1, să fie transferat la Inter pe un salariu de 3.500 de euro.
- Cine te-a dus acolo?
- M-au dus Opria și Iacob împreună.
- Tot timpul am avut impresia că aveai un salariu foarte mare la Inter și la Milan și că nu mai aveai nicio motivație, trăind în puf.
- Dacă aveam salariul ăla mare, nici nu mai stăteam să-mi pierd timpul în fotbal acum. Îmi făceam două-trei blocuri și eram ditamai dezvoltatorul.
- După Milan, relația cu Ioan Becali ți-a adus vreun beneficiu?
- Absolut nimic. Ne-am văzut cu sacii în căruță și l-am pierdut pe Daminuță. După transferul la Milan, nu știu dacă am mai vorbit de trei ori cu el.
Am muncit pentru fiecare euro. Am făcut sacrificii enorme pentru a-mi îndeplini visul. Pe finalul declinului, însă, am făcut și eu greșeli. Am luat-o și eu razna. Am tot tăcut. Fiind și tânăr, am început să mă mai relaxez
- Cristian Daminuță
“Anturajul prost m-a costat cel puțin un milion de euro”
- Când un tânăr ajunge la prima echipă și apare expunerea publică, care e următorul pericol?
- Trebuie să-și păstreze picioarele pe pământ. Pe mine, m-a afectat groaznic. La 16-17 ani, apăream prin tabloide. Inevitabil, ți se urcă la cap. Atunci, apare o altă mare problemă. Cercul de prieteni.
- Cum te-a schimbat anturajul?
- Cu mare regret, pot să spun că nu aveam prieteni, aveam fani. În fiecare zi mă vedeam cu minimum 10-15 persoane, stăteam cu ei la masă. La restaurant, la cafenea, în anumite locații. Când apăream și făceam o plată, începea totul. “Azi plătesc eu, mâine plătesc eu. Unde mai mergem diseară? Lasă că plătesc eu”. Mie îmi plăcea să fiu înconjurat de oameni, îmi place să povestesc și asta te costă în cariera de fotbalist. Când am ajuns într-o pasă proastă, mi-am dat seama că din sutele de persoane cu care ieșeam zilnic nu mă ajuta nimeni.
- Nimeni?
- Nimeni, nimeni, nimeni. Maximum trei persoane m-au ajutat tot timpul. Tinerii fotbaliști trebuie să aibă grijă cu cine își petrec timpul liber.
-Poți face un calcul aproximativ despre câți bani ai cheltuit cu anturajul?
- Cred că minimum un milion de euro. Cu acest anturaj inutil. Îmi veneau 45.000 de euro la trei luni, îmi ajutam familia, iar restul se duceau. Eram mic și prost, înconjurat de oameni incompetenți, care vedeau în mine doar o sursă de venit. Nu-mi spunea nimeni: “Vezi că e ora 10, du-te acasă că mâine ai antrenament”.-
- Cum te poți feri de acest pericol?
- Simplu. Îți iei familia lângă tine. Îți faci o iubită stabilă, să fie lângă tine. Să nu ai lipsuri. Mie îmi era greu să acult de taică-miu. Îi ziceam: “Lasă, mă, că știu eu mai bine”. Anturajul te poate face star sau te poate distruge. Și mai e ceva. În România, nu exista sprijin din partea unor psihologi. Dacă spui că mergi la psiholog, te face lumea nebun.
- Când ai simțit nevoia să vorbești cu un psiholog?
- La 18 ani, când m-am transferat la Inter. Totul era pe dos. Eram căpitan la Primavera, dădeam goluri, jucam foarte bine, câștigam bani, dar după ce plecam de la stadion mă simțeam nu singur, ci foarte singur. Îmi lipsea viața din România. De aia, terminam meciul la 3, iar la ora 9 eram la Otopeni. Iar asta nu o dată…
- Serios?
- În patru ani, am făcut zboruri câte nu au piloții de avion. Nu suportam singurătatea. Eu aveam tot ce îmi doream în Italia, dar nu aveam de fapt nimic. Am făcut greșeli, dar înainte de a le face, am fost mazilit de peste tot.
- De ce crezi că nu ai reușit la Inter?
-Eram căpitan la Primavera, dar eu eram deja obișnuit cu nivelul seniorilor din România. Simțeam că e totul prea ușor. Nu voiam asta. L-am sunat pe Iacob și i-am zis să-mi caute o echipă de seniori. Asta a fost cea mai mare greșeală a vieții mele. Am ales să plec în Serie B, la Modena, am debutat cinci minute, am mai jucat 10 sau 15 minute după care a venit criza, iar președintele mi-a zis că trebuie să-și bage jucătorii tineri. Cu mine, nu avea niciun câștig, eram doar împrumutat. Așa, am stat șase luni. Între timp, colegii mei de la Primavera au mers cu prima echipă în cantonament în America, unii au și debutat în Serie A.-
- A fost o fereastră ratată, practic.
-Dacă rămâneam alea șase luni la Inter, aveam o oportunitate mare. De aia îi sfătuiesc pe toți jucătorii să aibă răbdare. Afară, totul e făcut cu cap. Știu când să te bage la seniori. Nu poți grăbi tu lucrurile.
Am făcut alegeri greșite. Dacă pui și greșelile din viața personală, înmulțite cu greșelile impresarilor, ajungi la final să ai un rezultat de îți vine să te urci pe pereți. Ce m-a ținut în viață până acum e psihicul. Am un psihic foarte puternic
- Cristian Daminuță
VEZI AICI INTEGRAL EMISIUNEA GSP LIVE CU CRISTIAN DAMINUȚĂ
{{text}}