FC U Craiova amână sărbătoarea promovării în Liga 1. Oltenii au fost învinși de ASU Poli la Timișoara, scor 1-2.
Știind că o victorie le-ar fi asigurat promovarea matematică în Liga 1, oltenii au început meciul destul de bine, iar în minutul 12 au avut prima ocazie importantă a meciului, prin Baeten. Belgianul a fost blocat de Păduraru, care a avut o intervenție oportună.
Timișorenii s-au trezit la scurt timp după și au obținut un penalty după un duel între Radu Negru și Mircea Axente. Călcat, atacantul bănățenilor a căzut, iar „centralul” Florin Andrei a arătat spre punctul cu var. Același Axente a transformat penalty-ul fără emoții.
ASU Poli a făcut 2-0 în minutul 27, prin Dorin Codrea, care a șutat superb din afara careului de 16 metri. Oltenii au fost aproape de a reduce din handicap în minutul 40, când Voicu a lovit bara din lovitură liberă.
FC U Craiova, gol în startul reprizei secunde
La scurt timp după ce jucătorii au ieșit de la cabine, oltenii au reintrat în joc prin golul lui Andrea Compagno, aflat la al 5-lea meci consecutiv cu gol înscris. Oltenii au forțat, trecând pe lângă egalare în câteva rânduri, înainte ca trupa lui Dan Alexa să echilibreze partida.
FC U Craiova a urmărit egalarea până la final și a avut o șansă enormă în minutele de prelungire prin Ciolacu, dar Poli a rezistat eroic și a obținut astfel a doua victorie consecutivă în play-off, care o urcă pe locul 4, primul de baraj.
Clasament play-off Liga 2. Craiova rămâne lider
ASU Poli - FC U Craiova 2-1
- Au marcat: Axente (17, pen.); Codrea (27) / Compagno (47)
- VIDEO cu golurile AICI
- Click AICI pentru statistici
- min. 47: GOOOL FC U CRAIOVA! Compagno reduce din handicap. O centrare din stânga a lui Huyghebaert a fost respinsă neinspirat de un fundaș al echipei bănățene, iar Compagno a reluat din prima, cu putere, din interiorul careului.
- min. 40: Voicu trimite un șut foarte frumos din lovitură liberă, dar mingea lovește bara stângă a porții. Păduraru, portarul bănățenilor, s-a lovit în timpul plonjonului.
- min. 27: GOOOL ASU Poli! Dorin Codrea face 2-0 cu un șut de la 18 metri, din prima!
- min. 23: Radu a ratat șansa de a face 2-0, ratând de puțin centrarea lui Ivanovici;
- min. 17: GOOOL ASU Poli! Mircea Axente deschide scorul, transformând fără emoții penalty-ul obținut tot de el.
- min. 16: „centralul” Florin Andrei dictează penalty pentru gazde, după un duel între Radu Negru și Axente. Din neglijență, elevul lui Eugen Trică și-a călcat adversarul.
- min. 12: prima ocazie importantă a meciului le aparține oltenilor. Baeten rămâne singur cu portarul după pasa lui Voicu, dar Păduraru îi blochează șutul;
ASU Poli - FC U Craiova, echipe de start
ASU Poli: Păduraru - Jurj, Bocșan, Scutaru, Pamfile - Radu, Codrea, Coadă, Ivanovici - Axente, Munteanu
Rezerve: Cuzmanovici, Mera, Manea, Casado, Plazonja, Ignea, Andrei, Radunovic, Sofran
Antrenor: Dan Alexa
FC U Craiova 1948: M. Enache - Gîț, Diakite, Ispas, Huyghebaert - Albu, C. Cristea, Baeten - Negru, Compagno, Voicu
Antrenor: Eugen Trică
Stadion: „Dan Păltinișanu”, Timișoara
Arbitru: Florin Andrei / A1: Gero Szabo, A2: Alexandru Vodă
{{text}}