Pentru tinerii pasionați de fotbal și de rețele sociale, un meci aranjat pe vremea celebrei Cooperative era un spectacol.
Înainte de joc se pornea din senin un scandal între conducătorii cluburilor care urmau să joace teatru, venea apoi piesa regizată, iar totul se încheia cu un alt conflict public, de data asta invariabil pe tema arbitrajului. Cu siguranță, Mihai Stoica, actualul conducător de la FCSB, își amintește vremurile și obiceiurile considerate de mulți trecute.
- Cooperativa era un sistem ocult bine pus la punct, format dintr-un grup de președinți de cluburi care decideau de dinaintea sezonului cine retrogradează și cine ia campionatul. Modelul de lucru era „victorie la mine acasă, înfrângere la tine”, dar uneori meciurile se cumpărau și pe bani atunci când o echipă din sistem avea nevoie de victorii în ambele meciuri directe. Sistemul i-a avut ca oameni cheie pe Jean Pădureanu, Gheorghe Ștefan, dar majoritatea cluburilor din Liga 1, inclusiv Steaua și Dinamo, au participat la manevrele Cooperativei.
Aseară, Botoșani - FCSB 1-3 a avut ceva din aceste dramolete de pe vremea lui Pădureanu și Pinalti. Meciul în sine - anunțat ca o partidă capitală pentru un FCSB decimat de accidentări și suspendări - n-a oferit nimic palpitant. Botoșani și-a provocat două goluri stupide în start, a dat impresia apoi că are forță să revină, dar după golul lui Ongenda a pasat fără a fi periculoasă. A reînceput să producă ocazii abia când FCSB s-a distanțat la 3-1.
Prezenți în studioul GSP Live, fostul arbitru Florin Chivulete și Cristi Pulhac s-au ferit să pronunțe cuvântul blat, dar au recunoscut că nu au avut niciun moment impresia că Botoșani poate încurca jumătatea sănătoasă a FCSB. Pe rețelele de socializare, până și unii fanii ai echipei lui George Becali și-au pus semne de întrebare. Aproape de miezul nopții, Florin Ș., un român care lucrează în Marea Britanie într-o firmă de telecomunicații, a trimis un mesaj jurnaliștilor Gazetei:
Mă uit online la meciul FCSB. Lângă mine, în același laborator, un scoțian și doi englezi. Ei nu cunosc fotbalul românesc, dar după 10 minute, aproape în același timp, toți au spus că este blat și că echipa în roșu este favorizată de arbitru și oponenți deopotrivă.
Acest mesaj i-a fost citit în direct lui Valeriu Iftime. Un tip elegant, cu o apariție publică bine îngrijită, finanțatorul FC Botoșani și-a reținut cu greu iritarea. Dar Iftime a descărcat înfrângerea în capul arbitrului Adrian Cojocaru: „Acest măcelar ne-a pus la punct”. Întrebat dacă are ceva le să reproșeze jucătorilor săi, Iftime a fost nevoit să facă o echilibristică între evidența fazelor și suspiciuni: „Într-adevăr, sunt și niște greșeli de care cârcotașii pot vorbi. Dacă analizezi atent meciul, poți să vezi niște greșeli impardonabile la Braun. Dar poți să îi zici lui Braun, din Germania, că e pro FCSB? Nu îl mănâncă ceilalți?”.
Iftime e conștient că jocul arătat de echipa sa în meciurile cu FCSB alimentează constant suspiciunile. Și nu e singura sursă de îndoială. Mai e istoricul, cu o singură victorie în 21 de meciuri, și, mai important, legăturile tot mai strânse dintre cluburi. În ultimii patru ani, Botoșani a alimentat clubul lui Becali cu 7 jucători, iar la unii dintre ei mai are încă procente la revânzare. Orice evoluție bună a acestor fotbaliști înseamnă o creștere de cotă și un eventual câștig la un transfer în străinătate.
Sunt aceste detalii suficiente pentru a dovedi că meciul de aseară a fost blat? Categoric, nu. Aranjamentele sunt greu spre imposibil de demonstrat. Dar semnele de întrebare există și nu trebuie ignorate.
Botoșani are un istoric ciudat în fața căruia până și finanțatorul ei, Valeriu Iftime, s-a arătat șocat, acum doi ani, într-o emisiune televizată:
- într-un raport întocmit de Loteria daneză, la care Gazeta a avut acces, Botoșani este echipa românească implicată în cele mai multe meciuri (șapte) considerate suspecte de mai multe agenții de monitorizare a pariurilor
- în 2015, Botoșani s-a cazat la hotelul Iaki, deținut de Gică Hagi, între două meciuri (Cupă și campionat) cu Viitorul. Moldovenii au pierdut ambele partide, 1-3 și 0-1, pe 26 și 29 octombrie.
- FC Botoșani apare pe lista echipelor din România arbitrate de rețeaua arbitrilor deghizați din Târgoviște în cantonamentele de iarnă și de vară. Arbitrii, deconspirați în urma unei investigații a Gazetei, au fost suspendați de FRF. Din informațiile GSP, agenții care organizau aceste meciuri amicale trucate pentru pariuri aveau relații foarte bune cu oficialii cluburilor implicate în jocuri
- până și Iftime a recunoscut în direct că și-a suspectat un jucător la un meci cu FCSB. “O dată am spus și eu când am jucat cu FCSB. Am luat bătaie cu 5-3 (n.r. - în sezonul 2015-2016). Mi s-a părut că era foarte slab portarul, Iliev (n.r. Plamen Iliev, fost și la Astra). Am zis că îl schimb atunci. L-am și vândut atunci. Mi s-a părut că m-a fentat cumva”.
Miron, fundașul aflat pe lista interzisă a pariorilor
Iftime a promis în 2019 că va face cercetări atente în club: „Atât timp cât se vorbește, trebuie să caut eu dedesubturi”. Cel mai probabil, nu a făcut-o. Cum nu a luat nicio măsură într-un alt caz, pe care Gazeta îl publică astăzi în premieră.
În noiembrie 2015, pe fondul schimbării de legislație în privința gamblingului și scoaterii unor site-uri de pariuri în afara legii, Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) a anunțat că deține o listă cu 70.000 de cetățeni români care au pariat mai mult de 5.000 de euro pe site-urile respective. Lista nu a fost dată publicității, însă media a aflat că printre pariori figurau numele antrenorilor Flavius Stoican și Nicolo Napoli. Ce doi s-au apărat, spunând că nu ei, ci rudele jucau jocuri de noroc.
Neștiut de public, pe lista neagră se afla și Andrei Miron, actualul fundaș central al FCSB. La finalul lui 2015, era jucător la FC Botoșani și, în urma confruntării, a recunoscut că el era deținătorul contului ilegal și că a pariat. Clubul lui Iftime a făcut presiuni pentru ca fotbalistul să nu fie suspendat, iar Miron a scăpat întrucât ONJN a refuzat să ofere lista drept probă. Peste o vreme, într-un moment în care au avut o dispută contractuală cu jucătorul, cei de la Botoșani au încercat să-l șantajeze pe Miron cu prezența sa pe lista interzisă.
În 2015, finanțatorul Botoșaniului era, ca și acum, elegantul domn Iftime. Cinci ani mai târziu, Iftime i l-a vândut pe pariorul Miron lui George Becali, însă în acte nu a fost declarată nicio sumă de transfer. Oțelul acuză cele două cluburi de Liga 1 că au realizat o manevră financiară ocultă pentru ca Botoșani să scape de plata procentului de 40 la sută la revânzarea fundașului.
Toate acestea sunt simple detalii dintr-un campionat care și-a jucat mereu titlurile la suprafață, dar și în culise. Nu credeți? Dați o căutare pe Google după cuvintele cheie „GSP Live” și „blat”. O să fiți uimiți câți contemporani ai nepedepsitei Cooperative au început să vorbească.
PS - Acest text nu este o încercare de demonizare a FCSB. Vă recomand editorialul lui Dan Udrea, despre acuzele șocante făcute de un conducător de la Sepsi la adresa propriului jucător care s-a înțeles în secret cu CFR. E încă dovadă că Liga 1 are un nivel subteran în care se întâmplă evenimente curioase.
{{text}}