Fotbal   •   Liga 1   •   CS UNIVERSITATEA CRAIOVA

Odată condusă, Craiova nu câștigă! Ultima victorie obținută când adversarul a deschis scorul a fost în iulie 2020

+15 Foto
Lui Cicâldău, în albastru, nu i-a ieșit nimic la Sfântu Gheorghe

Articol de Aurelian Botezatu   —  vineri, 07 mai 2021

În acest sezon, Craiova nu și-a adjudecat niciun meci atunci când adversarul a deschis scorul. Are 3 remize și 6 (!) eșecuri

Marinos Ouzounidis i-a învățat pe olteni să câștige meciurile mari. Recentele victorii din play-off, cu CFR (2-1), la Cluj, și cu FCSB (2-0), în inferioritate, pe "Oblemenco", stau mărturie. Ce nu i-a ieșit deocamdată e ceva ce de asemenea definește marile echipe. Să-ți adjudeci și partide dintre acelea care la un moment dat curg prost pentru tine și ajungi să fii condus pe tabelă, cum a fost la Sfântu Gheorghe (0-2).

"Ne-am arătat slăbiciunea"

Exact când aveau mai multă nevoie de-o victorie pentru a rămâne cu șanse în lupta pentru titlu, după 0-1 cu Clinceni, oltenii au clacat lamentabil. "Faptul că am primul acel gol în finalul primei reprize ne-a făcut să ne pierdem încrederea și astfel ne-am arătat slăbiciunea. Deci trebuie să muncim mai mult la mentalitate. Știu care sunt problemele noastre și cea mai mare este că nu marcăm și nu avem o echipă care să reacționeze bine după ce primește un gol", a constatat Ouzounidis.


Caracteristica sezonului

Ca și incapacitatea de a manageria meciurile cu echipe care se apără supranumeric, și aceasta este o slăbiciune ce a caracterizat Craiova de la startul stagiunii în curs. De câte ori adversarul a deschis scorul, Bănia n-a reușit să câștige. În sezonul regulat au fost 6 astfel de partide: 0-1 cu Clinceni, de două ori 0-1 cu Chindia, 0-2 cu FCSB, 1-1 cu Astra și 1-1 cu Voluntari. În play-off, am notat 3 confruntări: 1-1 la Botoșani, 0-1 cu Clinceni, iarăși Clinceniul!, și acest 0-2 cu Sepsi.

"Nu suntem pregătiți acum"

Jucătorii nu vor să renunțe la ideea de a câștiga campionatul acum, chiar dacă șansele sunt minime. Dar lui Ouzounidis îi este clar: "Din ce am arătat în ultimele două meciuri, s-a văzut că poate nu suntem pregătiți să luptăm acum pentru titlu! Vom vedea lucrurile pe care trebuie să le îmbunătățim pentru sezonul viitor". 


S-au oprit în iulie 2020

Ultima victorie obținută de olteni când adversarul a deschis scorul datează din 3 iulie 2020. Atunci, în etapa a 6-a a play-off-ului, la Mediaș, Romeo a punctat pentru Gaz Metan (21), iar Mihăilă (39) și Cicâldău (54) au întors soarta partidei în favoarea Craiovei. Pe banca alb-albaștrilor era Cristiano Bergodi. 

2șuturi cadrate au avut craiovenii la Sfântu Gheorghe. Câte unul în fiecare repriză

"Cu Botoșani vom încerca să ne regăsim încrederea. Trebuie să construim aşa cum o făceam în urmă cu câteva meciuri, să fim mai compacţi, mai agresivi când nu avem mingea" 

Marinos Ouzounidis, antrenor U Craiova

"Cât mai avem șanse, vom lupta până la final. Nu ne putem da bătuți. Câteodată, stau seara și mă gândesc. Poate sunt eu blestemat și nu pot să câștig un trofeu…" 

Dan Nistor, mijlocaș U Craiova

"Va fi foarte greu să luptăm pentru primul loc, am pierdut foarte multe puncte, dar încă nu s-a terminat. Mai avem patru meciuri și trebuie să încercăm, să nu aruncăm toată munca depusă în ultimul an" 

Mirko Pigliacelli, portar U Craiova

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.