Doi metri în Formula 1

În 1953, germanul Ernst Loof dă să plece în Marele Premiu de la Nürburgring, dar pompa de benzină îl trădează. Practic, doar se mişcă de pe loc. Povestea pilotului cu cea mai scurtă cursă din toate timpurile

Cererea era pe cât de simplă, pe atât de serioasă. Trimisă către FIA de la un birou de avocatură din Neindorf, Germania, semnată de urmaşi. Câteva rânduri ticluite frumos: "Rugăm să se revizuiască atât palmaresul piloţilor Marco Apicella şi Ernst Loof, cât şi cursele din anii 1993 şi, respectiv, 1953, la care aceştia au participat. Aşa cum puteţi intui, nu este vorba despre bani, ci despre omologarea unui record ce trebuie stabilit cu claritate: cine este pilotul cu cea mai scurtă distanţă parcursă din istoria Formulei 1? Cu mulţumiri".

Nu era o glumă. Din contră!

La început de 1953, Ernst Loof are 45 de ani. N-a fost mereu falit ca acum, după Război. Dintotdeauna dorise a se face inginer auto. A pornit să construiască motociclete, apoi să participe cu acestea la curse. Cei de la BMW au pus ochii pe el. L-au "transferat". S-a apucat de faimosul 328, unul dintre cele mai populare şi mai vândute modele. Dar a doua mare conflagraţie mondială distrusese tot. Aşa că a luat-o de la zero.

Scuderia sa, Veritas, pornită în 1947, duduia la început, continuând să trudească la BMW 328. Apoi, colosul şi-a dat seama că poate face asta şi sigur. Nu i-a mai permis lui Loof să utilizeze numele mărcii, corabia prinse a lua apă serios. A apărut Veritas Meteors, gata să participe la curse mai micuţe, în speranţa unei redresări. Ernst a acceptat provocarea. A mers la cea de-a 23-a ediţie a "Grand Prix des Frontieres", mare duel cu Maurice Trintignant. Aşa ar fi trebuit să fie, dar, după două ture, maşinuţa a cedat. A aşteptat ceva vreme, a meşterit.

Acasă, la poalele castelului

Prilejul s-a ivit pe 2 august 1953, la Nürburgring, la poalele castelului, în Germania natală. Ce moment mai bun ca să arate că faimosul inginer n-a abandonat, că Veritas continuă să facă treabă bună, indiferent de nume?

Alberto Ascari era, atunci, patriarh. Cucerise titlul, cu Ferrari, cu un sezon în urmă. Juan Manuel Fangio avea să fie acolo. Şi Nino Farina, şi John Hawthorn... Şi, în tribune, Akihito, prinţul japonez de numai 19 ani, viitorul împărat, venit la încoronarea Reginei Elisabeta.

Eroul nostru a prins a 31-a poziţie pe grilă. Penultimul, la peste două minute (!!!) distanţă de italian. Ştia că printre atâtea Ferarri, Maserati ori Gordini îi va fi greu, dar trebuia să încerce.

Ziua cursei se anunţa frumoasă. Loof s-a dus la locul său. Nu-i vedea pe cei de pe prima grilă, se uita doar la Ernst Klodwig, colegul de suferinţă. A dat să plece ca din puşcă.

Pompa de benzină nu l-a ajutat. Pâr-pâr, a avansat doi metri. DOI! Apoi, motorul a murit! Atât a însemnat "parcursul" lui Ernst Loof la o cursă de Formula 1. Farina a câştigat, ultimul său succes din Marele Circ. Pentru că Hawthorn şi Fagio n-au terminat pe prima treaptă a podiumului, Ascari a devenit campion mondial pentru a doua oară consecutiv.

S-a stins trei ani mai târziu

Loof a aflat, mai apoi, că are o tumoare pe creier. Neoperabilă. S-a stins în martie 1956. Nu adunase cinci decenii de viaţă.

De la cursa din 1953 au trecut 40 de ani. În 1993, la Imola, Marco Apicella a prins, la calificări, poziţia a 23-a, eleron lângă eleron cu Rubens Barrichello, colegul său de la Jordan. Concurase frumos în Japonia, boss-ul Eddie l-a adus în F1. A plecat, a urmat o coleziune, s-a retras! Cursa următoare a fost înlocuit cu Emanuele Naspetti şi asta a fost tot. A intrat în legendă drept pilotul care a rulat cel mai puţin in istorie, dar familia lui Loof n-a lăsat lucrurile aşa!

S-a trecut la măsurătoare: italianul parcursese 812 metri, germanul, doi şi puţin. Deci?