Campionate

UEFA a anunțat sancțiunile pentru cluburile retrase din Super Liga Europei » Real, Barcelona și Juventus cer daune, UEFA le amenință cu excluderea!

Florentino Perez, președintele Super Ligii și al lui Real Madrid // foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  vineri, 07 mai 2021

Real Madrid, Juventus și Barcelona, cluburile care nu renunță la ideea unei Super Ligi, amenință că vor cere daune din partea partenerelor care au decis să abdice de la planul inițial și să se întoarcă alături de UEFA. Între timp, forul continental a anunțat pedepsele cluburilor ce au decis să întoarcă spatele Super Ligii. 

UEFA a decis ca cele 9 cluburi fondatoare ale Super Ligii care s-au retras din competiție să aibă veniturile pentru următorul sezon european micșorate cu 5%. În plus, s-a ajuns la un acord astfel încât respectivele cluburi să achite o amendă de 100 de milioane de euro în cazul în care vor căuta din nou să plece de lângă UEFA și să se alăture unei competiții neautorizate, precum a fost Super Liga Europei. 

Între timp, UEFA amenință cluburile rămase oficial în Super Ligă (Real Madrid, Barcelona și Juventus) cu acțiuni disciplinare - posibil chiar excluderea lor din Liga Campionilor timp de doi ani, potrivit New York Times.

Barcelona, Juventus și Real Madrid amenință

Sursa citată anunță că Real Madrid, Barcelona și Juventus nu concep ca proiectul să „moară”. Cele 3 cluburi și-au amenințat fostele partenerele că vor lua acțiuni în instanță împotriva lor, în cazul în care acestea vor urma planurile de retragere din Super Ligă.

Joi, cluburile care rămân fidele ideii unei Super Ligi au trimis o scrisoare echipelor care și-au declarat public intenția de a părăsi Super Liga. Acestea sunt acuzate de „încălcarea materială” a acordului fondatorilor și amenințate că dacă vor semna o declarație prin care se aliază oficial cu UEFA - ceea ce s-a întâmplat între timp - s-ar putea vedea nevoite să achite daune considerabile.

Cele 12 cluburi fondatoare din Super Liga Europei

  • Barcelona
  • Real Madrid
  • Atletico Madrid
  • Manchester United
  • Liverpool
  • Arsenal
  • Manchester City
  • Tottenham
  • Chelsea
  • Inter AC
  • Milan
  • Juventus

Mai multe știri din fotbalul internațional:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.