Fotbal   •   Liga 3   •   ACS MOSTIȘTEA ULMU - STEAUA 0-2

Probleme după Mostiștea Ulmu - Steaua! Diagnosticul portarului transportat de urgență la spital

+17 Foto
FOTO: Captură TV Telekom Sport

Articol de Marius Mărgărit   —  sâmbătă, 08 mai 2021

CSA Steaua a făcut azi un pas important spre finala barajului pentru promovarea în Liga 2, după ce a câștigat în turul primei runde, 2-0 pe terenul celor de la Mostiștea Ulmu.

UPDATE ora 18:15 - Timpan spart pentru Iulian Răduță

Cu puțin timp în urmă, Iulian Răduță, portarul de la Mostiștea Ulmu, a părăsit Spitalul de Urgență Floreasca. Acesuia i s-a făcut un CT, care a relevat că și-a spart timpanul urechii stângi. Ca atare, Răduță nu se va putea antrena cel puțin o săptămână, urmând a efectua un control de specialitate în zilele următoare.

Știrea inițială - accidentare serioasă în barajul de promovare


În minutul 60 al partidei a avut loc un moment care i-a speriat pe cei prezenți la stadion. Portarul gazdelor, Iulian Răduță, a dat cap în cap cu Rareș Enceanu, mijlocașul Stelei, iar cei doi au căzut pe gazon. Ambii au avut nevoie de intervenția medicilor, dar portarul de la Mostiștea Ulmu a ieșit mai șifonat.

Acesta nu mai putut continua meciul, fiind transportat la urgență după ce medicii au văzut că îi curgea sânge din ureche. 

Ambulanța în care era jucătorul nu a plecat imediat spre spital pentru că, dacă părăsea stadionul, partida ar fi trebuit oprită. Astfel, s-a așteptat sosirea unei alte ambulanțe, iar Răduță a fost transportat la spital.

Surse medicale prezente la fața locului au transmis pentru Gazeta Sporturilor că jucătorul era suspect de o hemoragie intracraniană, scenariu evitat în cele din urmă. 


VIDEO Portarul celor de la Ulmu a fost transportat de SMURD la spital

Rezumatul meciului ACS Mostiștea Ulmu – CSA Steaua 0-2:

Citește mai multe știri despre Mostiștea Ulmu – Steaua:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.