Ionuț Radu (23 de ani) a bifat primul său meci după un an și jumătate! Antonio Conte l-a introdus pe teren imediat după pauză pe goalkeeperul român, în locul veteranului Samir Handanovic. Inter a învins-o pe Sampdoria, scor 5-1.
Radu avea un singur meci la prima echipă a lui Inter, consemnat în mai 2016, contra celor de la Sassuolo. Portarul român a apărat 18 minute atunci și nu a primit vreun gol, dar Inter a pierdut, scor 1-3.
„Nerazzurrii” sunt deja campioni în Serie A, iar dezvăluirile presei din Peninsulă au fost confirmate, Radu fiind așteptat să debuteze în acest final de sezon.
Inter - Sampdoria 5-1. Ionuț Radu a jucat primul meci după un an și jumătate!
Radu, emoționat, a ținut poarta intactă în repriza a doua. Ce-i drept, oaspeții s-au apropiat rar de careul campioanei. Mai mult, Inter a mai marcat două goluri în actul secund, prin Andrea Pinamonti și Lautaro Martinez.
Ultima prezență a lui Radu într-un meci oficial? Se întâmpla când portarul era la Genoa, pe 9 ianuarie 2020, într-un meci pierdut de „grifoni” cu Torino în Cupa Italiei, la penalty-uri, în „optimi”.
Acestea sunt statisticile lui Radu în confruntarea cu Sampdoria, conform Sofascore:
{{text}}