Liga 1

Croitoru a recidivat! Antrenorul lui FC Botoșani, somat în direct: „Te credeam mai apt...”

Marius Croitoru, antrenor FC Botoșani // foto: captură YouTube @ Look Sport

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 09 mai 2021

După meciul dintre Universitatea Craiova și FC Botoșani, scor 2-3, Marius Croitoru (40 de ani), antrenorul învingător, a refuzat să vină la flash-interviu. 

La fel ca la finalul meciului de etapa trecută, pierdut de echipa sa cu FCSB (1-3), Marius Croitoru a refuzat să se prezinte la flash-interviu. Radu Naum, moderatorul emisiunii „Fotbal Club” de pe DigiSport, susține că antrenorul ar fi deranjat de faptul că în emisiunea sa s-a spus că antrenorii trebuie să dețină licența PRO pentru a fi „principali” în Liga 1, licență pe care Croitoru nu o posedă.

„Marius Croitoru nu mai vrea să vină la declarații”

„Uitați-vă la Croitoru care nu mai vrea să vină la declarații. Am spus doar că antrenorii principali ar trebui să aibă licență PRO. Dacă are o problemă cu asta, înseamnă că are o problemă cu legea. Îl credeam mai apt să înțeleagă... în fine”, a spus Naum în timpul emisiunii din această seară.

Marius Croitoru este unul dintre „principalii” din Liga 1 fără licență PRO. Acest lucru ar putea deveni problematic din sezonul viitor, când FRF intenționează să le interzică antrenorilor fără această licență să ofere indicații.

„Vrem ca echipele să fie pregătite de antrenori cu licență PRO și doar ei să dea indicații din sezonul următor. Momentan însă nu s-a luat nicio decizie în acest sens”, a spus Răzvan Burleanu, președintele FRF, în urmă cu mai puțin de două săptămâni.

Clasament play-off Liga 1: Craiova, șanse infime la titlu

Mai multe știri despre Craiova - FC Botoșani:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.