Liga Campionilor

Duckadam se ia de CSA Steaua: „Sunt foarte dezamăgit!”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  luni, 10 mai 2021

Helmuth Duckadam (62 de ani) s-a arătat dezamăgit de modul în care CSA Steaua a acționat pe 7 mai.

  • Pe 7 mai s-au împlinit 35 de ani de la cea mai mare performanță a fotbalului românesc! Steaua a scris istorie în fața Barcelonei, în finala Cupei Campionilor Europeni, 0-0 în timpul regulamentar și 2-0 la penalty-uri;
  • Helmuth Duckadam devenea primul portar din istoria fotbalului care reușea să apere nu mai puţin de 4 penalty-uri la loviturile de departajare, performanţa sa ajungând direct în Guinness Book;
  • Marius Lăcătuş și Gavril Balint au fost singurii jucători care au marcat pentru Steaua de la 11 metri, în poarta lui Francisco Gonzalez Urruticoechea;

Eroul de la Sevilla spune că CSA Steaua putea să organizeze o întâlnire între jucătorii care pe 7 mai 1986 au câștigat Cupa Campionilor Europeni și s-a declarat împotriva ideii de a sărbători succesul în iulie.

Duckadam, dezamăgit de CSA Steaua și Armată

„Cei de la Armată au dat vina pe pandemie... Sunt foarte dezamăgit! La Divizia C tot se strâng 20-30 de inși la un meci. 

Au spus că vor să mute în iulie, dar nu mai are farmec! Acum trebuia făcut ceva. Putea să ne cheme pe toți la o terasă în Herăstrău și veneam! Terasele sunt deschise”, a declarat Duckadam, potrivit digisport.ro.

CSA Steaua, fără petrecere de 7 mai 2021

CSA Steaua plănuia un eveniment spectaculos pentru a sărbători succesul de la Sevilla, dar totul s-a amânat din cauza stării de alertă din România și a restricțiilor impuse pentru prevenirea răspândirii coronavirusului.

„Au fost pregătiri intense pentru organizarea unui eveniment, au început acum trei luni. Erau foarte multe surprize... Nu putem anunța o dată, dar evenimentul va avea loc. Și poate vor fi și fani în tribune”, a declarat George Ogăraru, team managerul de la CSA Steaua.

VIDEO Ștefan Iovan, amintiri de la succesul Stelei din Cupa Campionilor

>

Citește mai multe știri despre Steaua 1986:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.