Zverev, Salah, Neymar și cultura „anulării” oamenilor

Zilele acestea, jucătorul de tenis Alexander Zverev s-a supărat că presa germană nu a fost suficient de interesată de triumful său la Madrid încât să îi adreseze întrebări la conferința online sau să trimită jurnaliști la turneu. 

S-a declarat dezamăgit și a îndemnat lumea să observe cum e tratat. Declarațiile s-au întors însă împotriva lui, după ce i s-a răspuns acid pe Twitter că nu merită atâta atenție deoarece încă nu și-a asumat responsabilitatea pentru acuzațiile de violență domestică din partea unei foste iubite - „a încercat să mă sufoce cu o pernă și m-a dat cu capul de pereți”- și nici pentru fetița, născută dintr-o altă relație, a cărei mamă a declarat că s-a despărțit de jucător pentru că a simțit că trebuie să se subordoneze acestuia. Cei doi nu împart custodia copilului.

Unde tragem linie?

Situația mi-a readus în minte tweet-urile lui Mo Salah. Jucătorul egiptean i-a luat apărarea unui coechipier de la națională, Amr Warda, exclus din lotul pentru Cupa Africii din cauza unor cazuri de hărțuire sexuală în care ar fi fost implicat. Nu e prima dată când Warda a fost protagonistul unor astfel de acuzații, el fiind chiar dat afară în 2017 de clubul portughez Feirense pentru că ar fi hărțuit soțiile coechipierilor.

Salah a simțit nevoia să intervină și să ne îndemne să ne mai gândim înainte de a lua decizii radicale în astfel de cazuri. „Femeile trebuie tratate cu maximum respect. «Nu» înseamnă «nu». Aceste lucruri sunt și trebuie să rămână sfinte. Dar mai cred și că mulți oameni care greșesc se pot schimba în bine și nu trebuie trimiși direct la ghilotină, care e cea mai simplă soluție. Trebuie să credem în acordarea unei a doua șanse... Trebuie să ghidăm și să educăm. Nu respingerea e răspunsul”, a scris jucătorul lui Liverpool.

Brusc, mi-am amintit de întâlnirea lui Salah cu dictatorul Ramzan Kadîrov, în timpul Mondialului din 2018, când s-a pozat vesel cu acesta și a primit cetățenia cecenă. Mo a fost aproape să se retragă din națională atunci, din cauza criticilor. S-a răzgândit.

Nu e prima dată când un sportiv e implicat într-un caz controversat. Nu va fi nici ultima. Într-o lume în care un om obișnuit poate fi concediat dacă postează ceva nepotrivit pe rețelele de socializare, întrebarea este cât de departe poți merge în a urmări, susține și promova un sportiv aflat într-o situație similară?

Erdogan, cavaler de onoare

Fotbaliști brazilieni legendari, ca Rivaldo și Ronaldinho, alături de nume mai „proaspete”, ca Neymar, Lucas Moura și Alisson Becker, și-au asociat imaginea cu atunci candidatul, acum președintele fascist al Braziliei, Jair Bolsonaro, susținându-l vocal în alegeri. Ca fapt divers, Neymar a beneficiat de susținerea lui Bolsonaro în cazul de viol în care a fost implicat. În mod sigur o coincidență!

Starul rugby-ului australian Israel Folau a fost dat afară de club pentru postări homofobe. Tiger Woods și-a înșelat soția ani de zile. Mesut Ozil l-a pus pe dictatorul turc Recep Tayyip Erdoğan cavaler de onoare la nuntă și nu a ratat nici o ocazie de a se lăuda cu prietenia lor, ajungând chiar să se retragă de la națională din cauza reacțiilor negative, considerând că a fost discriminat. Cristiano Ronaldo a fost acuzat de viol. Lance Armstrong a fost protagonistul unui uriaș scandal de dopaj, cu implicații nebănuite.

Așteptăm de la sportivii pe care îi urmărim perfecțiune sau doar entertainment? Te poți asocia, fie și (senti)mental, cu un sportiv care are idei complet diferite despre viață față de ale tale? Poți investi pasiune, bani și timp în cineva care practică senzațional un sport, dar în viața privată și în gândire este un dezastru?

You’re cancelled!

Cultura „anulării” oamenilor e periculoasă. Nu avem aceleași idei despre viață? You’re cancelled! Toți suntem problematici la un anumit nivel, totul depinde de cât poți accepta. E valabil și în viață. Uneori nu mai vorbim cu prieteni sau rude după derapaje grave, de ce am face mai mult efort pentru un necunoscut?

Ai putea face abstracție, ai cumpăra și îmbrăca tricoul unui fotbalist și ai accepta că face parte din echipa ta preferată, când acel jucător consideră că viețile unora sunt mai importante decât ale altora? Când în 2021 încă mai judecă oamenii după culoarea pielii, orientare sexuală, religie? Ce spune asta despre tine până la urmă, ca suporter, ca om?! E o persoană cu care să vrei să te asociezi, fie și de la distanță?

E drept că un sportiv care nu reprezintă prin definiție un model de comportament nu e deloc o tragedie. Și sportivii sunt oameni, dincolo de profesie au o viață a lor, în care fac greșeli, așa cum facem și noi. Doar că ale lor sunt publice. Trebuie să le dăm șansa să le conștientizeze și să învețe din ele. O dată, de două ori. Depinde de fiecare unde tragem linia. La dopaj? Adulter? Alcool? Droguri? Mi-ar părea rău să aud că s-au petrecut, dar nu cred că aș „anula” un sportiv preferat din aceste motive. Viol? Fascism? Homofobie? Aici linia e clar definită.

În esență este aceeași discuție ca în politică, muzică, film sau alte domenii. Asculți în continuare Chris Brown, Jimmy Page, îi apreciezi pe  R. Kelly și John Lennon? Dai „skip” unuia dintre cele mai pacifiste cântece din istorie, „Imagine”, pentru că a fost scris și interpretat de un monstru care și-a agresat soția și abandonat fiul? Ce paradox! Îl mai suporți pe Kevin Spacey? Râzi la glumele lui James Franco? #MeToo e aici să-ți amintească de ce nu ar trebui.

Oamenii greșesc deseori, se corectează, evoluează sau dispar. Arta pe care o creează, în orice formă a ei, rămâne. Performanțele la fel. Să le separi de creator nu e corect. Atitudinea oamenilor față de anumite subiecte și personaje de actualitate spune mai multe despre ei decât ar putea-o face cuvintele. În final, este alegerea noastră ce trecem cu vederea. Dar este și ceea ce ne definește.