Liga 1

Gigi Becali l-a acuzat pe Raul Rusescu, Ilie Poenaru a răspuns: „Vă spun ceva ce nu știți”

Raul Rusescu, în FCSB - Academica Clinceni // foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  marţi, 11 mai 2021

După meciul dintre FCSB și Academica Clinceni, scor 2-2, Gigi Becali (62 de ani) a avut un atac dezlănțuit la adresa echipei din Ilfov. Printre cei vizați de latifundiar s-a numărat atacantul Raul Rusescu (32).

Finanțatorul de la FCSB l-a acuzat pe Rusescu că în meciurile cu CFR (ambele pierdute de Academica în play-off, 0-3 și 0-1), atacantul ar lăsa-o mai moale pentru că la ardeleni joacă nașul lui Rusescu, Alexandru Chipciu. În schimb, cu FCSB, Rusescu a marcat golul prin care Academica a făcut 2-1. 

„Jucătorii de la Clinceni erau disperați, dar cu CFR de ce mergeau pe teren? Nu vreau să-i jignesc. Rusescu, Adi Popa, Tănase mai au mulți ani de trăit, dar să se întrebe pentru ce luptă și să-și aducă aminte de ce le-a zis nea Gigi. Nu vreau să-i supăr, dar e vorba de caracter”, a adăugat Becali la Pro X.

Ilie Poenaru: „L-am întrebat pe Raul: «ai vorbit și tu cu Alex?»”

Chestionat despre acuzațiile lui Gigi Becali, Ilie Poenaru, antrenorul Academicii, a dezvăluit ce discuție a purtat cu Raul Rusescu înainte de meciul cu CFR Cluj. 

„Nu are nicio legătură. Haideți să văd spun eu ceva ce dumneavoastră nu știți. Înainte de meciul cu CFR, l-am întrebat pe Raul: «băi, ai vorbit și tu cu Alex (Chipciu), joacă? Pentru că dacă joacă, e vorba să vedem cine joacă inter și cine atacant lateral. E posibil dacă joacă Alex să nu mai joace Costache». 

Mi-a spus «Mister, nu vorbesc cu el, de câteva zile n-am vorbit cu el. Nici nu vreau să vorbesc. Este o înțelegere a noastră, nu ne sunăm. Și vă mai spun, chiar dacă ne-am suna am duce discuția la familie, la copii, oricum el nici măcar nu îmi dă de înțeles dacă joacă sau nu».

Știți cum suntem noi, antrenorii, vrem să aflăm primul 11 al adversarilor pentru a ști ce sistem folosesc. Dar așa fac la fiecare meci, așa cum la meciul cu FCSB am întrebat jucători de-ai mei dacă au vorbit cu cei de pe-acolo cu care sunt prieteni, ca să știm dacă apare X sau Y și în funcție de asta cum joacă”, a spus Poenaru la TV Telekom Sport. 

Cu CFR, Rusescu a bătut lovitura liberă - din poziția lui preferată - pe jos, deși Deac era întins pe gazon în spatele zidului. Cu noi, a dat gol.
- Mihai Stoica, manager general FCSB

Atât cât antrenez, indiferent de nivel, voi rămâne același. Sunt la început de drum, nu le știu eu pe toate, dar vreau să ajung sus, să învâț. Este ambiția mea, dorința mea, am drumul meu și nu fac înțelegeri cu cineva.
- Ilie Poenaru, antrenor Academica Clinceni 

VIDEO. Teorie a conspirației lansată în Liga 1: „Dacă CFR se încurcă, FCSB va pierde și ea. Titlul trebuie să se decidă în ultima etapă”

>

Mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.