Ladislau Boloni, 68 de ani, a fost concediat luni seară după 204 zile la Panathinaikos, unde avea contract până pe 30 iunie 2022. Loți ia 100.000 de euro.
După numai o victorie în play-off (3 eșecuri, 4 egaluri), Panathinaikos ratând de pe locul 5 calificarea în cupele europene, Laszlo Boloni a fost anunțat luni seară (după 0-1 cu AEK Atena) de conducerea clubului atenian că i s-a reziliat contractul, care ar fi durat în mod normal până pe 30 iunie 2022.
Ladislau Boloni, concediat de două ori într-un sezon
Antrenorul, 68 de ani s-a despărțit ieri oficial de echipa verzilor. A rezistat aproape șapte luni la Panathinaikos. Potrivit unor surse din apropierea grupării elene, Boloni va fi despăgubit cu 100.000 de euro.
În nouă ani la conducerea clubului, patronul Giannis Alafouzos a schimbat nouă antrenori (plus 3 interimari). Ultimul a fost Loți, concediat de două ori în acest sezon: la Gent, după 25 de zile, și la Panathinaikos, după 204 zile.
{{text}}