Liga 1

Declarația zilei, în studioul GSP: „Dintre CFR, Craiova și FCSB, Sepsi ar merita titlul!” :)

Sepsi a câștigat în ultima etapă la Cluj-Napoca, 1-0 cu CFR // foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor  —  miercuri, 12 mai 2021

Antrenorul Adrian Iencsi (46 de ani) a fost invitatul emisiunii GSP Live în această dimineață. În studioul Gazetei, Iencsi a avut o declarație memorabilă, în care a spus că Sepsi OSK ar merita să fie campioana Ligii 1.

În etapa 7 din play-off, Sepsi a provocat o mare surpiză, învingând-o pe CFR Cluj chiar în Gruia. Nu doar rezultatul, 0-1, a impresionat, cât și maniera de joc a elevilor lui Leo Grozavu, care au fost vizibil mai buni decât campioana ultimelor 3 sezoane.

Sepsi este la un singur punct în spatele Universității Craiova, ocupanta locului 3, iar pentru prestațiile din acest sezon, covăsnenii ar merita să fie încununați campioni, în opinia lui Adrian Iencsi.

Adrian Iencsi: „Sepsi ar merita să fie campioană”

Întrebat de moderatorul Costin Ștucan cum vede lupta la titlu, Iencsi a spus: „Sunt 3 echipe, CFR, Craiova și FCSB, dar niciuna dintre ele nu merită să ia campionatul. Cred că dintre toate cele 3, la felul cum joacă acum, Sepsi ar merita să fie campioană, dar nu mai are timp. Îmi place foarte mult de Sepsi. Are dorință, ambiție, agresivitate, este o echipă bine așezată, mi se pare o echipă puternică din toate punctele de vedere”.

Iencsi spune că motivul pentru sezonul bun făcut de Sepsi este continuitatea acordată antrenorului Leo Grozavu, care conduce echipa covăsneană din noiembrie 2019. „La FCSB, CFR și Universitatea Craiova, nimeni nu te așteaptă. Vedeți ce înseamnă răbdarea? De ce ne întrebăm cum echipa asta merge din ce în ce mai bine? Pentru că acei conducători l-au lăsat în pace, i-au dat libertatea de a lucra și uitați-vă că rezultatele încep să se vadă. El este numărul 1 la echipă, are personalitate, autoritate, care este foarte greu de obținut în zilele astea”.

Cu 3 etape înainte de finalul sezonului, Sepsi este pe 4, la un punct în spatele locului 3 și 9 sub liderul CFR Cluj. În rundele rămase, covăsnenii vor juca cu FCSB acasă, Academica Clinceni în deplasare și FC Botoșani acasă.

Cred că într-un final va câștiga campionatul echipa mai matură, adică CFR Cluj. 
- Adrian Iencsi, la GSP Live

Mai multe știri din Liga 1:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.