Stranieri

Grasshoppers merge pe mâna unui român în încercarea de a promova! Elvețienii au adus un fost jucător de la Dinamo

FOTO Facebook Grasshoppers Zurich

Articol de Iulian Cuibar  —  miercuri, 12 mai 2021

Elvețienii de la Grasshoppers s-a despărțit de antrenorul portughez João Pereira, la o zi după înfrângerea cu 2-1 în fața lui Winterthur, în runda a 34-a a Challenge League, a doua divizie din „Țara Cantoanelor”. Interimar va fi un românul Zoltan Kadar (54 de ani).

Secundul Zoltan Kadar va prelua din nou echipa, cu obiectivul de a o promova în Super League, potrivit site-ului elvețian bote.ch. Fostul jucător al lui FC Brașov, Universitatea Cluj și Dinamo București are două meciuri la dispoziție, vineri cu Xamax și joia viitoare cu Kriens.

Promovarea „lăcustelor” părea sigură în urmă cu câteva săptămâni, după victoria împotriva rivalei Thun, însă au urmat trei înfrângeri care au făcut ca cele două echipe să se afle, în prezent, la egalitate de puncte. Doar una dintre ele va promova direct, cealaltă urmând a da baraj cu locul 9 din prima ligă.

Kadar a mai mai fost de două ori principal la cea mai titrată echipă a Elveției (27 de titluri): un scurt interimat în 2015, plus finalul sezonului trecut, după pauza din debutul pandemiei de coronavirus. 

După ratarea promovării în Super League, Zoli a redevint secund al echipei la care lucrează, în diverse funcții, încă din 2011, cu o pauză de doi ani, când a activat la FC Zurich. În noul mandat, va fi asistat de doi foști jucători ai lui Grasshoppers, Ricardo Cabanas și Marc Hodel, mai scrie sursa citată.

VIDEO Irina Giurgiu, prima femeie din România cu licență UEFA Pro: „Îmi place foarte mult de Mircea Lucescu”

>

Citește mai multe știri din fotbalul internațional: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.