Liga 1

Dinamo se transformă! Anunț îngrijorător: „Suntem în ceață, nu știu dacă ne salvăm!” » Jumătate de echipă pleacă, salariile vor fi de Liga 2!

+13 Foto
Se anunță schimbări masive la Dinamo // foto: Cristi Preda/GSP

Articol de Eduard Apostol  —  miercuri, 12 mai 2021

Mario Nicolae, managerul sportiv al roș-albilor, a declarat că Dinamo trebuie să treacă prin transformări șocante.

Dinamo încearcă să se adune după eșecul cu Astra din semifinalele Cupei României, pentru a o scoate la capăt în play-out, acolo unde, după 4 victorii la rând, au scăpat, matematic, de retrogradarea directă, obiectivul fiind evitarea barajului. „Câinii” trăiesc, practic, de pe o zi pe alta.

La jumătatea lunii viitoare este prevăzută reunirea formației, campionatul următor începe pe 17 iulie. Managerul sportiv Mario Nicolae a creionat situația din prezent de la club și de la echipă, scoțând în evidență, pentru Gazeta Sporturilor, că viitorul lui Dinamo este în ceață.

Mario Nicolae: „Situația lui Dinamo e în ceață”

„Situația lui Dinamo e în ceață, trebuie să vedem ce plan abordăm. Ne bucurăm acum, suntem aproape de a ne salva, dar cum abordăm viitorul?! Am scăpat o dată, anul trecut, mai scăpăm și acum, însă la anul, dacă vom continua la fel, nu știu cum am mai putea să ne salvăm.

Jumătate din lot pleacă. Sau jumătate rămâne, dacă vreți pe modul optimist. Nu dăm noi afară, dar vorbim de salarii pe care Dinamo nu și le va mai putea permite, apoi dorința jucătorilor. Dinamo nu trebuie să intre în al treilea an de suferință, fiindcă ar putea fi fatal. Dacă nu luăm măsuri, să construim sănătos pe un buget mic, dar corect, riscăm colapsul”, a spus Mario Nicolae pentru Gazeta Sporturilor.

La nivel psihologic, ca lot, stăm foarte bine. Singura îngrijorare e de domeniul fizic, fiindcă aceeași echipă a jucat 120 de minute, apoi duminică este etapă la Pitești, la 16:30, sperăm să nu fie foarte cald, întrucât ar fi mai solicitant, apoi miercuri cu Chindia 
– Mario Nicolae

„Săftica arată groaznic”

Managerul „câinilor” a vorbit și despre condițiile grele de pregătire de la Săftica, despre care spune că are nevoie de o investiție serioasă.

„Trebuie să organizăm lucrurile la Săftica, întrucât arată groaznic. Trebuie să atragem oamenii de bună credință, prin sponsorizări, eu am un plan bine definit, dar Dinamo trebuie rebranduit, de la management, angajați, infrastructură, tot. Săftica și Dinamo au nevoie de reinventare, ca structură. Nu vorbim de condiții de lux, dar Dinamo nu are nimic, decât terenurile de antrenament. Iar alea dacă nu investim în ele, zeci de mii de euro pe an, se ofilesc. Condițiile de acum de la Săftica sunt de play-out spre o echipă de Liga 2”, a adăugat oficialul lui Dinamo.

În ciuda eșecului, au fost și multe lucruri pozitive. Am dat gol, am controlat 120 de minute de la primul capăt la ultimul. Unitatea de grup e extraordinară, la adresa lui Mihaiu, la adresa lui Nepomuceno. Foarte multă umanitate. Aceasta este rețeta lui Dinamo în ultimele 5 meciuri 
- Mario Nicolae, manager sportiv Dinamo

Mario Nicolae: „Noile salarii de la Dinamo? 5.000 de euro pe lună”

Dinamovistul a dat cărțile pe față și în ceea ce privește situația financiară a clubului și viitorul lui Dinamo.

„Noi avem un club cu datorii și cu managementul în aer. Sediul este în aer, sunt datorii la datorii. Căutăm un nou sediu în zona Floreasca sau în zona de nord a orașului. E dificil să scapi ușor de băieții ăștia din Spania, urmăresc altceva, nu știu ce încă. Trebuie să avem un dialog transparent cu cei din club și cu terți, «asta e situația, atât îți pot oferi, hai să vedem ce facem!».

Nu mai merge să lucrăm cu bugete virtuale! Tot ce se face în România se face virtual, de aceea e haosul ăsta la foarte multe cluburi. Noile salarii? Plus, minus 5.000 de euro pe lună, cu bonusuri de performanță. Deviza lui Dinamo trebuie să fie «sinceritate, transparență și realitate». Vrei, nu vrei, Dinamo nu-și mai poate permite luxul de a angaja jucători cu nume. Să aduci jucători care înțeleg prin ce situație trece Dinamo și să atragi sponsori", a mai spus Nicolae. 

Datoriile sunt mai mari de la an la an, nu ești un club care să vândă, iar spaniolii te țin blocați, lumea fuge de Dinamo. Unde să bag banii, cine-i drămuiește, cine-i manageriază?!
 - Mario Nicolae, manager sportiv Dinamo 

5 victoriiconsecutive în toate competițiile a adunat Dinamo, însă trăiește doar din mila suporterilor, sponsorizări tot mai mici și din drepturile TV

Eurogolul lui Andrei Radu a fost de la Dumnezeu! Zicea și el după meci că i-a sărit un pic, dar a fost perfecțiunea întruchipată. Când e să fie e, când e să nu fie nu este! Îți poate rata cel mai mare executant din istorie, cum îți poate da gol decisiv un puști de 15 ani 
- Mario Nicolae, manager sportiv Dinamo

VIDEO Sfatul revoluționar al lui Ion Țiriac pentru Dinamo: „Să facă asta! Mă doare ce e acolo”

>

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.