Fanii lui Dinamo caută noi surse de venit pentru club, iar una dintre acestea ar putea fi și Cristi Borcea (51 de ani).
Marius Niculae, fost atacant la Dinamo și un apropiat al omului de afaceri, a spus că Borcea ar putea sponsoriza clubul, dar numai după ce noul stadion va fi gata.
Marius Niculae: „Borcea va susține Dinamo cu sponsorizări”
„Am discutat, când echipa era pe locul doi se strigau injurii la adresa lui. Momentan, sub nicio formă! Acum nu vrea să se amestece.
Când se va face stadionul nou, atunci va susține cu niște bani și sponsorizări, din spusele dânsului. Dar niciodată nu va reveni la conducerea clubului”, a spus Niculae, potrivit digisport.ro.
Mă uit din afară, cu detașare, la meciurile lui Dinamo, chiar dacă mă doare ceea ce a ajuns echipa, apoi clubul. Nici eu, nici Patrick nu vom fi în fotbal. Până nu se face noul stadion, nimic!
-Cristi Borcea în martie 2021
Trecutul controversat al lui Cristi Borcea
- Borcea a fost la Dinamo în perioada 1998-2012 și a câștigat 4 campionate, 6 Cupe și 2 Supercupe.
- În martie 2014, Cristi Borcea a fost condamnat la 6 ani și jumătate de închisoare în „Dosarul Transferurilor” pentru deturnare de fonduri, fals în acte și înșelăciune. A fost eliberat condiționat din Penitenciarul Jilava la începutul lunii iulie 2018, după ce a ispășit puțin peste 4 ani de închisoare.
- În februarie 2019 a fost din nou condamnat la 5 ani de închisoare cu executare în Dosarul Retrocedărilor, alături de Dragoș Săvulescu și Radu Mazăre. El a fost acuzat de procurorii DNA că a prejudiciat statul român şi municipiul Constanţa cu aproximativ 28 de milioane de euro. A fost eliberat în noiembrie 2019, după 9 luni.
Dinamo va avea stadion nou
Lucian Bode (46 de ani), ministrul Afacerilor Interne, a dezvăluit pe 12 mai că CS Dinamo a câștigat procesul cu Nicolae Badea (72), fostul acționar de la FC Dinamo, astfel că pe actualul amplasament al stadionului Dinamo se va putea construi un nou complex sportiv. Pe locul actualului teren principal din Complexul Sportiv Dinamo se va demara construirea noii arene. (Detalii AICI)
Aşa cum ştiţi, blocajul a existat în realizarea unui complex sportiv la Dinamo, în pachetul mare cu celelalte stadioane, Steaua, Rapid şi Arcul de Triumf, şi a fost generat de aceste litigii în instanţă. În luna aprilie am primit din partea Curţii de Apel o comunicare definitivă şi irevocabilă, că nu mai avem nici un fel de oprelişte în ceea ce priveşte construirea unui complex sportiv aici din punct de vedere al litigiilor juridice. În consecinţă, terenul pe care ne aflăm astăzi, pe actualul amplasament al stadionului, aparţine statului român şi putem să luăm în calcul construirea unui complex sportiv pe actualul amplasament. Ştiţi foarte bine că anul trecut era în discuţie construirea unui stadion nou de dimensiuni reduse pe velodrom, acum putem să analizăm cele două variante
– Lucian Bode pentru Agerpres
{{text}}