Elina Svitolina (26 de ani, #6 WTA) a fost eliminată de Iga Swiatek (19 ani, #15 WTA) în sferturile de la Roma, 2-6, 5-7. Astfel, Simona Halep își păstrează locul 3 în ierarhia mondială.
Simona Halep (29 de ani) a fost nevoită să se retragă de la WTA Roma, în setul secund al înfruntării cu Angelique Kerber, din cauza unei accidentări la gamba stângă. Românca putea să piardă locul 3 în clasamentul WTA, dacă ucraineanca Elina Svitolina triumfa la Foro Italico.
Tot azi, Swiatek a trecut în semifinale de americanca Cori Gauff, scor 7-6 (3), 6-3. În finala, poloneza va lupta pentru trofeu cu Pliskova (duminică, ora 11).
Roland Garros, game over pentru Simona Halep
Simona Halep a revenit în România după accidentarea din Italia și spune ca va sta pe tușă între 3 și 5 săptămâni. Astfel, sportiva noastră are șanse infime să participe la Roland Garros, turneu de Grand Slam care va începe pe 30 mai.
Simona Halep a abandonat în turul II al turneului de la Roma, în meciul cu nemțoaica Angelique Kerber (33 de ani, 26 WTA), la scorul de 6-1, 3-3. Sportiva din România a acuzat o durere „din senin” și nu a mai putut călca normal pe piciorul stâng. Rezultatul RMN-ului efectuat în capitala Italiei nu e îmbucurător: ruptură musculară la gamba stângă.
Obiectivul e să fiu bine până la Olimpiadă. Sunt șanse mici să particip la Paris, e o dezamăgire foarte mare, dar mai am câțiva ani în față. Bine că s-a întâmplat acum, nu la 25 de ani. Sper să se mai întâmple peste 10 ani, dacă o să mai joc
Simona Halep
{{text}}