Liga 1

MM Stoica, reacție la miezul nopții: „Craiova n-a fost lăsată să ajungă la poartă!” » Continuă războiul cu Ion Crăciunescu

Articol de Gazeta Sporturilor  —  duminică, 16 mai 2021

CFR Cluj a învins-o în deplasare pe CS Universitatea Craiova, scor 3-1, în cel mai tare meci al rundei #8 din play-off-ul Ligii 1. Mihai Stoica, managerul lui FCSB, a trimis din nou săgeți către arbitraj.

„Un alt meci în care CFR n-are emoții pentru că domnul asistent Artene Ovidiu Mihai (azi) nu lasă pe nimeni de la Craiova să scape singur cu nea Sandomierski. În rest, totul OK. Niciun portar cu țeasta spartă, niciun mijlocaș cu șuvoi de sânge din nări”, a scris MM pe Facebook.

  • La ce face referire Stoica în ultima parte a mesajului:
  • 1) În partida CFR - Clinceni 3-0, prima din play-off, Mario Rondon i-a spart capul lui Vâlceanu și a scăpat doar cu „galben” din partea lui Colțescu;
  • 2) În CFR - Sepsi 0-1, Omrani i-a spart nasul Vașvari, după o lovitură cu cotul. Mijlocașul oaspeților a început imediat să sângereze și s-a resimțit pe tot parcursul întâlnirii. „Centralul” Andrei Chivulete n-a dictat nici măcar fault.

Mihai Stoica, ironii după CS Universitatea Craiova - CFR Cluj 1-3

În secțiunea de comentarii a postării citate, oficialul lui FCSB a continuat cu ironii adresate fostului mare arbitru internațional Ion Crăciunescu, pe care l-a contrat dur și în trecut. De asemenea, Stoica a comentat, tot ironic, și o eventuală lipsă de reacție din partea jucătorilor de la Craiova.

  • „[Bălașa] era pe enjoy mode” 
  • „E weekend, nu mai e cu măști la exterior, ce vrei și tu?” 
  • „Să batem noi mâine și facem weekend miercuri” 
  • „Nea Nelu (n.r. - Ion Crăciunescu) se pregătește să shareuiască rețete (n.r. - culinare) pe FB, mâine analizează”

CFR Cluj, văduvită de un penalty la Craiova

În minutul 23 al jocului din Bănie, „feroviarii” trebuiau să primească o lovitură de la 11 metri. Chiar pe linia careului de 16 metri, Bogdan Vătăjelu l-a călcat pe Ciprian Deac. „Centralul” Istvan Kovacs s-a păcălit și nu a indicat punctul cu var.

De asemenea, campioana a mai cerut două penalty-uri, la faze controversate, gestionate, la prima vedere, corect de către arbitru - detalii, pe larg, AICI.

(!) IMPORTANT: FCSB a beneficiat de rotunjire la intrarea în play-off. În caz de egalitate la puncte, roș-albaștrii vor fi devansați.

Ștefan Gadola, acționar CFR Cluj: „Nu facem calcule, trebuie să batem etapa viitoare!”

>

Citește și:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.