Liga 1

„Nu trebuie să fiu înjurat eu, Borcea sau alt finanţator”

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Monday 30th of November -0001 12:00

Vasile Turcu şi-a continuat atacul, precizând că acţionarii au asigurat toate condiţiile pentru performanţă, iar dacă jucătorii sunt nemulţumiţi ar trebui să îşi spună punctul de vedere.

"Nu trebuie să fiu înjurat eu, Borcea sau alt finanţator, pentru că noi aducem bani de acasă şi dăm la club. Eu îi înţeleg şi pe suporteri, pentru că suferă şi ei, nu îi condamn.

Dar trebuie să înţeleagă că noi am asigurat toate condiţiile pentru performanţă, iar jucătorii sunt cei vinovaţi. Le-am asigurat condiţii de premiere, salariale, de pregătire, de performnaţă. Nu cred că au ceva să ne reproşeze.

Dacă au, să iasă în faţă şi să spună: 'Domnule, reproşez administratorilor şi finanţatorilor că nu putem să facem performanţă, pentru motivul...' şi să înşire toate motivele", a încheiat Turcu.

Vicepreşedintele CA al grupării din Ştefan cel Mare nu a vrut să comenteze o eventuală venire a lui Mircea Rednic pe banca tehnică mai devreme decât este prevăzut în contractul acestuia, adică în vară, rezumându-se să precizeze că actualul antrenor, Cornel Ţălnar, nu este vinovat pentru ultimele rezultate ale echipei.

Dinamo a pierdut, miercuri, pe teren propriu, în faţa echipei Pandurii Tg, Jiu, scor 1-2, după ce roş-albii au condus cu 1-0 până în minutul 88 şi au ratat şi o lovitură de la 11 metri prin Adrian Cristea.

sursa NewsIn

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.