La meciul cu Sepsi, de duminică, încheiat 2-2, Gigi Becali a solicitat staff-ului tehnic, după accidentarea lui Ovidiu Popescu, ca Oaidă să joace stoper, aceasta fiind singura poziție în câmp pe care fostul fotbalist al Botoșaniului nu evoluase în tricoul roș-albastru.
Becali continuă să se joace de-a fotbalul și de-a antrenoratul, iar situațiile care se petrec la FCSB sunt realmente ieșite din comun, chiar și pentru nivelul unor eșaloane inferioare din Europa.
Ultima nebunie bifată în curtea clubului din Berceni s-a petrecut la confruntarea cu Sepsi și îl are în prim-plan pe Răzvan Oaidă. El a fost trecut să evolueze ca fundaș central în ultimele 40 de minute, după ce Ovidiu Popescu s-a accidentat și pe bancă nu mai exista nicio altă variantă de stoper.
Oaidă mai are să fie portar
În acel moment, Becali a transmis staff-ului tehnic că în centrul defensivei trebuie să evolueze Răzvan Oaidă, pe care îl lăudase după confruntarea cu Clinceni, scor 2-2. E o poziție pe care el nu mai jucase niciodată în tricoul roș-albastru.
A făcut cuplu cu Cristea în ultimele 40 de minute, perioadă în care FCSB a și încasat cele două goluri din partea lui Petrila și Dumiter. Cu rolul de stoper, Oaidă bifează practic toate posturile posibile dintr-o echipă, cu excepția portarului. Și acest lucru se întâmplă la mai puțin de 2 ani de când a fost achiziționat de la Botoșani, în iulie 2019!
În același meci: atacant dreapta și apoi mijlocaș defensiv
El a fost transferat din poziția de mijlocaș central, fie inter, postul său principal, fie închizător, dar la FCSB s-a aflat în această perioadă în toate rolurile și din atac, dar și din defensivă, ceea ce probabil că nu se întâmplă cu niciun alt fotbalist la vreo echipă profesionistă de pe întreg mapamondul!
Prima dată când a jucat altceva decât profilul lui a fost la scurt timp după debut, în meciul cu Sepsi, din iulie 2019. A fost folosit ca atacant stânga, postul lui Florinel Coman! În același meci, la pauză a fost mutat în cealaltă parte din ofensivă, pe poziția lui Dennis Man! În defensivă a apărut pentru prima dată ca fundaș stânga! La meciul cu Botoșani, tot din vara lui 2019, când a fost folosit în ultimele 27 de minute.
Peste numai o săptămână a traversat tot terenul pe diagonală și a început ca titular în postura de atacant dreapta, la meciul cu Mlada Boleslav. A evoluat acolo 30 de minute, după care a fost trecut mijlocaș central defensiv. Deci, în același meci, din extremă dreapta a fost nevoit să se transforme într-un mijlocaș distructiv.
Oaidă, de la vârf la stoper!
Experimentele au continuat pentru Oaidă și în acest sezon. În februarie a ajuns și fundaș dreapta, în finalul unui meci pierdut de FCSB cu Clinceni, pe Arena Națională, după care Becali l-a văzut eficient în alte două poziții pe care nu jucase niciodată. La Supercupa cu CFR, de acum o lună, a fost titular ca atacant central!
Practic, un 9 fals! A fost schimbat la pauză! Iar duminica trecută și-a încheiat turul tuturor pozițiilor dintr-o echipă cu o evoluție ca fundaș central!
Consecința haosului: cota i-a scăzut sub cea de la Botoșani!
Modul în care a fost plimbat pe toate posturile a avut un efect devastator pentru Răzvan Oaidă. Cota lui, deși a ajuns la un club cu pretenții mult mai mari, e acum mai mică decât cea pe care o avea în momentul în care a fost achiziționat de Gigi Becali.
În iunie 2019 era evaluat de transfermarkt la 600.000 de euro, în vreme ce acum e văzut la o jumătate de milion de euro. În schimb, în 2 ani la Botoșani, cota lui a crescut exponențial, fiindcă atunci când s-a întors în România, de la Brescia Primavera, valora doar 75.000 de euro. Și în perioada vara lui 2017 - vara lui 2019 cota i s-a multiplicat de 6 ori.
De fapt, prețul plătit de Gigi Becali pentru a-l cumpăra a confirmat cota bună pe care o avea, Botoșani primind nu mai puțin de 700.000 de euro!
"CV"-ul lui Oaidă pentru Cartea Recordurilor
Data | Meciul | Poziția | Minute |
22 iulie 2019 | Sepsi - FCSB 0-0 | atacant stânga | 45 (prima repriză) |
22 iulie 2019 | Sepsi - FCSB 0-0 | atacant dreapta | 45 (a doua repriză) |
29 iulie 2019 | FCSB - Botoșani 0-2 | fundaș stânga | 27 |
8 august 2019 | FCSB - Mlada Boleslav 0-0 | atacant dreapta | 30 |
2 februarie 2020 | CFR - FCSB 1-0 | fundaș stânga | 45 |
7 februarie 2021 | FCSB - Clinceni 0-1 | fundaș dreapta | 20 |
15 aprilie 2021 | CFR - FCSB 0-0 (4-1 pen. | atacant central, 9 fals | 45 |
16 mai 2021 | Sepsi - FCSB 2-2 | fundaș central | 40 |
- * pe posturile de mijlocaș, adică inter și închizător, a evoluat în majoritatea partidelor, sunt practic pozițiile specifice profilului său
Alt record inedit: Oaidă, două meciuri în 33 de ore
Nu mai departe de săptămâna trecută, Oaidă s-a aflat într-o altă postură inedită pentru un fotbalist profesionist. A fost nevoit să joace în două meciuri oficiale în decurs de mai puțin de o zi și jumătate!
Duminica trecută, a fost titlar în partida Afumați - FCSB II 0-1, turul semifinalei barajului pentru accesul în liga secundă. Apoi, chiar a doua zi, în confruntarea cu Academica Clinceni, care a început la 33 de ore de la momentul în care se terminase meciul din Liga a III-a, a fost introdus la pauză și a evoluat întreaga repriză secundă.
VIDEO Lucian Goian: „FCSB nu are un lider în teren”
Oaidă? Aleargă de unul singur şi termină pe locul 2! Scapă cu poarta goală şi dă pe lângă poartă, cam ăsta e Oaidă - Basarab Panduru, la Telekom Sport
56 de meciuria disputat Oaidă în tricoul FCSB-ului, în toate competițiile, dintre care 34 au fost din postura de titular
7 goluria produs pentru FCSB: a marcat de 4 ori și are 3 assisturi
5,25e media GSP a notelor pe care Oaidă le-a primit în cei aproape 2 ani la FCSB
10 selecțiiare Răzvan în naționala de tineret, două dintre ele fiind la turneul final al CE din luna martie
{{text}}