Karim Benzema, din nou în albastru, după cinci ani și jumătate. Special pentru Euro. Christophe Dugarry se bucură că atacantul lui Real Madrid și selecționerul Deschamps s-au împăcat
Franța e fericită că s-a întors Karim Benzema. După cinci ani și jumătate, Didier Deschamps l-a iertat, a uitat de „scandalul Valbuena", vârful lui Real fiind așteptat de un proces la tribunal, acuzat de complicitate la tentativă de șantaj, selecționerul a trecut și peste aluziile de rasism ale jucătorului.
„Lui Deschamps nu-i pasă de imagine. Vrea doar ca Franța să cucerească Euro", a spus la RMC Sport Eric Di Meco, fostul său coechipier de la Marseille, câștigătoarea Champions în 1993. DD l-a inclus în lotul de 26, simțind că forma fantastică a fotbalistului îi va ajuta pe "les bleus".
„După purgatoriu, Karim Benzema și-a ispășit pedeapsa"
„E un atacant uriaș, probabil cel mai valoros la ora actuală pe planeta fotbal. După peste cinci ani de purgatoriu, și-a ispășit pedeapsa și găsesc legitimă convocarea lui", l-a susținut și Emmanuel Petit, campion mondial și continental, în studioul BFMTV.
Iar Christophe Dugarry, coleg cu Petit la succesele din 1998 și 2000, a apreciat poziția amândurora: „Sunt bucuros că nu a fost un conflict între doi imbecili. Numai imbecilii nu-și schimbă părerea. Timpul a trecut, ei au discutat... Sunt mulțumit pentru fani, pentru echipa Franței, pentru jucătorii care vor avea în mijlocul lor un cvadruplu câștigător de Liga Campionilor".
Deschamps: „M-am văzut cu Karim, am vorbit foarte mult"
Deschamps a comentat întregul tablou. „De ce Benzema acum? Nu am capacitatea, nimeni nu o are, de a da timpul înapoi și de a modifica lucrurile. Nu contează decât astăzi și mâine", a declarat tehnicianul în vârstă dee 52 de ani, din 2012 la "cocoșii galici".
„M-am văzut cu Karim, am vorbit foarte mult. A urmat o lungă meditație înainte de a lua această decizie. Nu voi dezvălui niciun cuvânt din discuția noastră, ne privește doar pe noi. Eu îi simțeam nevoia. Și el". A adăugat că "nu e prima oară când mă confrunt cu situații dificile și întotdeauna am lăsat în spate orgoliul meu. Reprezentativa Franței nu-mi aparține, deși realizez cât de importantă este responsabilitatea pe care o am”.
„Benzema nu e prost. Nu sunt toți prieteni"
Selecționerul nu a ascuns că l-ar fi chemat pe Benzema și dacă lotul era de 23 de jucători, nu de 26. „E ofensator să gândești că el nu ar fi avut loc printre primii 23. E Karim Benzema. Nu vreau să fac o ierarhie, dar sigur el ar fi fost acolo oricum".
Întrebat dacă i-a consultat și pe jucătorii săi despre planul de a-l readuce pe KB9, DD a răspuns: „Nu. Nu e rolul lor. Nu am niciun motiv de îngrijorare. Karim nu e prost, e un tip chiar inteligent. Vine într-un vestiar cu un trecut, cu repere. Nu sunt toți prieteni, dar ambianța e bună".
Benzema, alături de Didier Deschamps, foto: Imago„Sunt atât de mândru"
Benzema a reacționat și el. După oficializarea grupului de 26 pentru Euro, atacantul lui Real a comentat pe Twitter: „Sunt atât de mândru să revin în echipa Franței, de încrederea care mi se oferă. Le mulțumesc familiei, prietenilor, clubului meu și tuturor celor ce m-au susținut mereu". Pentru Karim, e o veste formidabilă. La 33 de ani, poate câștiga un trofeu și cu naționala.
Nu am afirmat niciodată că nu recunosc calitatea și nivelul lui Karim. Dar absența lui nu ne-a împiedicat să avem rezultate foarte bune. Sunt finaliștii Euro și campionii lumii. Fără el și fără alți jucători
- Didier Deschamps, selecționer Franța
Benzema s-a maturizat, e mai liniștit, s-au schimbat unele lucruri, fără îndoială. La club, în viața sa. Ce am făcut la 20 de ani nu mai facem la 25. Și ce am făcut la 25 nu mai facem la 30
- Didier Deschamps, selecționer Franța
19va fi numărul lui Karim Benzema la Euro; 9 îi aparține lui Giroud, iar 10 lui Mbappé
27 de goluria marcat atacantul de 33 de ani la naționala Franței; are 81 de selecții
Ce atac are Franța acum!
„Așteptăm toți cu nerăbdare să-i vedem jucând pe Mbappé și Griezmann cu Benzema", spune Dugarry. Și, foarte probabil, Deschamps va începe cu toți trei în față. Posibil într-un sistem 4-2-3-1, cu Coman, Griezmann și Mbappé în spatele lui Karim. Kylian a postat imediat pe Twitter: „KB x KM". Și multe emoticoane care reprezintă focul. Un duet incendiar. A și făcut un fotomontaj. Cu el și Benzema salutându-se după un gol în echipamentul Franței. Ei nu au jucat niciodată împreună.
Roxana Mărăcineanu: „Sunt foarte fericită"
Roxana Mărăcineanu, ministrul delegat al sportului în guvernul premierului Jean Castex, a comentat pe Twitter: "Sunt foarte fericită să-l revăd pe Karim Benzema în echipa Franței. Va fi, sunt sigură, un atu suplimentar pentru ca naționala să strălucească la Euro".
{{text}}