Fotbal   •   Liga 1   •   CFR CLUJ

Povestea crucii imense cu care Edi Iordănescu a fost zărit la Botoșani: „De obicei evit să vorbesc despre astfel de lucruri personale, sentimentale, dar s-a întâmplat un lucru aș putea spune incredibil”

Edi Iordănescu, după FC Botoșani - CFR Cluj 0-1 // foto: captură DigiSport, colaj GSP

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 20 mai 2021

Edi Iordănescu (42 de ani) a relatat povestea din spatele crucii cu care a fost zărit după victoria CFR-ului cu FC Botoșani, scor 1-0, care le-a adus al 4-lea titlu consecutiv „vișiniilor”. 

Marți, la Botoșani, CFR Cluj s-a impus cu 1-0 și a devenit matematic campioana României, pentru a 4-la oară consecutiv și a 7-a oară în istoria clubului. 

După meci, Edi Iordănescu a fost filmat în zona vestiarelor ținând în mână o cruce imensă. La o zi distanță după cucerirea titlului, antrenorul „vișiniilor” a relatat cum a ajuns în posesia acesteia. 

Edi Iordănescu: „Am dărâmat acea cruce mare, mi-a căzut pe picior”


„De obicei evit să vorbesc despre astfel de lucruri personale, sentimentale, dar s-a întâmplat un lucru aș putea spune incredibil, atunci accept provocarea asta și o să răspund. 

În ziua jocului, m-am trezit foarte devreme și am plecat la o mănăstire cu doi colegi. O mănăstire la care îmi doream de foarte mult timp să ajung, lângă Botoșani. 

Mereu treceam pe lângă ea, era foarte frumoasă, mereu îmi propuneam să ajung acolo. Am spus că poate era momentul. Am vizita o mănăstire deosebită, probabil cea mai frumoasă pe care am văzut-o. Am vrut să intru în magazinul mănăstirii să cumpăr niște lumânări și să aprind. 

Sunt extrem de meticulos cu lucrurile astea, nu am «calitatea» de a dărâma lucruri. Nu știu cum s-a întâmplat și am reușit să dărâm acea cruce mare și mi-a căzut direct pe picior.


O maică foarte drăguță, la magazin, mi-a spus că era dispusă să mi-o dea cadou. Bineînțeles că nu am acceptat și am vrut să o plătesc. E o cruce mare, dintr-un lemn special. Am simțit că a fost un semn, a fost ceva de suflet. Am luat-o cu mine la joc, am pus-o în vestiar. A fost un lucru personal care m-a marcat.

Când mi-a picat pe picior, primul impuls a fost negativ. Am zis că sunt terminat, că e clar, ne ducem în ultima etapă”, a explicat Iordănescu la DigiSport

CFR Cluj scrie istorie în Liga 1: 7 borne impresionante

  • Pentru prima dată, o echipă care nu a câştigat sezonul regular s-a impus la finalul campionatului
  • Prin cel de-al 7 lea titlu câştigat, CFR o egalează pe Venus şi urcă pe locul 3 all-time, fiind depăşită doar de Steaua/FCSB - 26 şi Dinamo - 18.
  • Graţie celor 7 titluri, Clujul devine al 3-lea oraş ca număr de trofee, depăşind Arad. Primele două locuri sunt Bucureşti - 62, Timişoara 10.
  • CFR este prima echipă după Steaua 1993-98 care leagă cel puţin 4 titluri la rând. De asemenea, este doar a doua echipă din provincie care leagă 4 titluri la rând, precedentul realizându-l Chinezul Timişoara, de 6 ori între 1921/22-1926/27.
  • Arlauskis şi Deac au ajuns la 6 titluri câştigate, fiind depăşiţi în istoria campionatului doar de Marius Lăcătuş - 10 titluri, Adrian Bumbescu, Mircea Lucescu, Dumitru Stângaciu şi Tudorel Stoica, fiecare câte 7
  • Căpitanul clujenilor, Mario Camora, este fotbalistul activ cu cele mai multe sezoane consecutive în Liga 1: 10, dintre care 5 încheiate cu titlu
  • Avem prima pereche tata-fiu campioana a Romaniei ca antrenori, Anghel de 4 ori, Edi acum. De asemenea, Dan Petrescu, antrenorul plecat la jumătatea sezonului, ajunge la al 5-lea său titlu. Doar Dumitru Nicolae Nicuşor - 7 şi E. Jenei - 6 au mai multe.

VIDEO. DEZBATEREA ZILEI, 19 mai » De ce câștigă CFR Cluj trofeu după trofeu?

Citește mai multe știri despre CFR Cluj:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.