Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Gigi Becali, amenințări halucinante în direct: „Dacă dau un ordin, nu mai sufli! Am structuri de făcut liniște” » A primit replica instant

Gigi Becali, finanțator FCSB

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 20 mai 2021

Gigi Becali (62 de ani), finanțatorul de la FCSB, continuă războiul cu suporterii FCSB, principalul vizat fiind Gheorghe Mustață, liderul galeriei. 

Miercuri, în timpul meciului dintre FCSB și CS U Craiova, scor 0-1, fanii „roș-albaștrilor” au protestat, afișând mai multe bannere. Jucătorii au fost numiți „mercenari”, managerului general Mihai Stoica i-a fost cerută demisia, iar iminenta numire a lui Marius Șumudică pe postul de antrenor a fost contestată.

Conduși de Gheorghe Mustață, ultrașii au scandat împotriva lui Marius Șumudică. Fanii nu acceptă trecutul rapidist al antrenorului. Pe deasupra, Mustață, vocea suporterilor, a avertizat că fanii vor provoca incidente pe stadion, atunci când vor avea acces la meciuri.

Gigi Becali: „Stăpânul ține corabia!”


În această dimineață, Becali a venit cu un răspuns uluitor. Becali spune că vrea pace, dar totodată îl amenință fără perdea pe Gheorghe Mustață.

„Îi întreb pe ei? Nu i-am întrebat când erau 7.000, îi întreb când sunt 200? Sau 20, câți sunt ei acum? Întreb eu vreodată galeria ce fac eu cu banii mei? Îmi garanteză mie galeria că nu dau faliment ca Rapid și Dinamo? Nu, tată, nu se lasă corabia așa. Stăpânul ține mâna pe timonă!

Să-și dea demisia MM Stoica? Cum adică, tu vii să-mi spui să dau afară un om angajat de mine? MM mi-e ca un frate mai mic. Ce mă, eu vă spun vouă să vă plece copiii de acasă? Eu nu vin, mă, să vă spun asta! Cum să faci așa ceva?”, a spus Gigi Becali la Pro X. 

Gigi Becali: „Mustață, dacă dau un ordin, nu mai sufli!”


„Amenință Mustață? Păi, bă, să-ți spun ceva. Eu am luat-o cu credința, cu Hristos, dar eu și lucrurile lumești le am puse la punct. Dacă vreau eu să îl liniștesc pe Mustață, nu pot? Eu am toate structurile, la mine e totul calculat, un singur ordin dau și dispare tot de acolo. Dar eu nu mai vreau să fac așa ceva că după aia fac pușcărie eu și eu nu mai vreau asta! Atunci iau miliția! Dacă dădeam un ordin, imediat dispăreau de acolo.

Cui spargi tu capul, măi Mustață? Ai ceva la cap? Dacă dau un ordin nici nu mai sufli, mă! Dar nu mai vreau să dau ordine. Nu dorm pe ureche eu, stau cu ochii deschiși la toate. Nu numai la Biserică, și la lume! Pot să fac și singur, dar nu vreau. Pot, dar nu fac! 

Am structuri de făcut liniște, înțelegi? Am bodyguarzi! Dar eu apelez numai și numai la miliție și la jandarmi. De Mustață îmi e milă, îi dădeam în fiecare lună când era la pușcărie, trimiteam bani și la familie. Dacă îmi pun mintea cu el înfundă pușcăria ani de zile și el vine împotriva mea?”, a adăugat Becali. 

Gigi Becali: „Mustață, vreau pace!”

„Eu sunt puternic din toate punctele de vedere. Acum le spun așa, eu, care sunt mult mai puternic decât ei, de 100 de ori: «Bă Mustață, vreau pace»! Gândiți-vă că Lucescu a fost dinamovist, l-a crescut Dinamo, dar s-a dus la Rapid și a câștigat acolo. S-a dus de la Șahtior la Dinamo Kiev. 

Gândiți-vă că Iordănescu, Puiu, a fost la Rapid antrenor! Mai mare legendă decât Iordănescu la Steaua nu este! Șumudică nu este nici 10% legendă pentru Rapid cât este Iordănescu pentru Steaua. Asta le-o spun fiindă vreau pacea”, a concluzionat Becali.

Gheorghe Mustață: „Faptul că ceri demisii sau ceri jucătorilor să joace fotbal nu înseamnă că ameninți”

La scurt timp după, Gheorghe Mustață a intervenit în direct, tot la Pro X. Mustață a negat că suporterii ar fi amenințat pe cineva miercuri seară și a spus în ce condiții Marius Șumudică ar fi acceptat de ultrașii FCSB-ului. 

„Acum îi cerem demisia și mai mult lui MM, din moment ce am înțeles că (Becali) a fost informat de MM că noi l-am amenințat. Noi nu am făcut asta, faptul că ceri demisii sau ceri jucătorilor să joace fotbal nu înseamnă că ameninți. Am spus că suntem de acord cu dânsul că nu vrea performanță, dar faptul că acum vine și spune că nu mai contăm nu e o problemă. 

Eu țin cu echipa asta de 47 de ani, nu poate să ne ia nimeni ce iubim. Nu i-a zis nimeni nimic domnului Gigi Becali. Să dea Dumnezeu să facă performanță. A zis că vrea să ia campionatul. Noi nu avem nimic cu Gigi Becali, problema noastră este în felul următor: cine nu-și asumă, să plece! 

Suntem supărați că a fost dezinformat Gigi Becali, că noi l-am fi amenințat pe MM. Îi mulțumesc pentru tot ajutorul pe care mi l-a dat acolo. Nu i-a cerut nimeni, a făcut-o de plăcere. Îi rămân recunoscător, îi mulțumesc din suflet. Domnul Becali a cumpărat o echipă iubită de milioane de suporteri. Noi am rămas aproape de echipă. Dânsul trebuie să țină cont de părerea noastră.

Ce să caute domnul Șumudică la noi, la Steaua? Domnul Șumudică a spus «cine ține cu Steaua, bip». Prefer să nu luăm campionatul încă doi ani, dar să nu vină Șumudică! Oricum a zis domnul Becali că nu îl interesează performanța. Șumudică este un antrenor bun, a avut performanțe, nu avem nimic cu omul Șumudică, dar la noi nu merge! Să vină la Steaua, să pupe steagul și va fi bine primit! Ca să demonstreze că regretă că ne-a înjurat”.

Gigi Becali, condamnat pentru sechestrare

În februarie 2013, Gigi Becali a fost condamnat la 3 ani de închisoare cu suspendare în „Dosarul Sechestrării”. Incidentul se referă la o presupusă privare de libertate a celor care i-au furat finanţatorului FCSB automobilul în ianuarie 2009.

În octombrie 2011 Becali fusese achitat de către completul de trei judecători al ÎCCJ în ceea ce priveşte acuzaţiile de sechestrare de persoane. Procurorii au considerat nefondată decizia ÎCCJ şi au făcut recurs, dosarul a ajuns la completul de 5 judecători, iar acesta a decis condamnarea la 3 ani de închisoare cu suspendare.

„Am apelat la anumite persoane şi într-o oră am zis să am maşina acasă. Am vrut să-i văd şi eu la faţă. I-am iertat imediat, pentru că doi dintre ei aveau copii”, spunea Becali despre acea întâmplare.

Ulterior, în luna mai a acelui an, Becali a fost condamnat cu executare în alte două dosare. Este vorba despre Dosarul Schimbului de terenuri cu Armata și de Dosarul Valiza. Condamnarea primită în ultimul caz, al Dosarului Valiza, s-a contopit cu celelalte, iar sancțiunea rămasă a fost de 3 ani. Becali a fost eliberat în aprilie 2015, iar în martie 2021 a fost reabilitat judecătoresc.

Cornel Șfaițer vorbește la GSP Live despre transferul lui Florin Ștefan: „E un jucător exploziv, poate crește la FCSB”

Mai multe știri despre FCSB:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.