Fotbal   •   Cupa Romaniei   •   FRF

FRF anunță cum vor fi vândute biletele pentru finala Cupei României » Ultimul pas de îndeplinit

Astra și Craiova se vor înfrunta în finala Cupei // foto: Imago

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 20 mai 2021

Federația Română de Fotbal anunță că biletele pentru finala Cupei României, programată pe 22 mai la Ploiești, vor fi vândute exclusiv online, de îndată ce protocolul stabilit de autorități va fi publicat în Monitorul Oficial.

Miercuri, Ministerul Sănătății și Ministerul Tineretului și Sportului au emis ordinul comun care reglementează revenirea suporterilor pe stadioane. 

Ordinul se va aplica pentru prima dată la finala Cupei României, între Astra Giurgiu și CS Universitatea Craiova, partidă programată sâmbătă, 22 mai, pe stadionul „Ilie Oană” din Ploiești.

Biletele pentru finala Cupei, vândute online


După ce fanii Craiovei s-au plâns de lipsa de reacție a autorităților pe acest subiect, FRF a venit cu precizări. Forul condus de Răzvan Burleanu anunță că biletele pentru finala Cupei vor fi vândute online, dar numai după ce Monitorul Oficial va publica ordinul respectiv.

Vânzarea biletelor, care se va desfășura exclusiv online, va începe îndată ce Monitorul Oficial va publica noul Ordin comun al Ministerului Tineretului și Sportului și al Ministerului Sănătății care va stabili cadrul legal privind accesul spectatorilor la evenimente sportive. 



În baza acestui document vor fi aliniate toate procedurile privind participarea spectatorilor la meciul programat sâmbătă, 22 mai, ora 20:30, pe stadionul ”Ilie Oană” din Ploiești, astfel încât siguranța și sănătatea tuturor celor prezenți să nu fie periclitate. 

- FRF.ro

Spectatorii vor putea reveni pe stadioane, respectând procentul de 25% din capacitatea arenelor. MTS a explicat principalele măsuri și restricții din noul protocol:

  • obligativitatea purtării măștii pe toată durata evenimentului, atât de spectatori, cât și de personalul organizatorului
  • obligația marcajelor menite să preîntâmpine aglomerările de persoane, a asigurării distanțării fizice
  • interdicția de a comercializa mâncare
  • obligativitatea asigurării dispenserelor de gel dezinfectant, asigurării accesului etapizat și controlat al suporterilor.

Ce categorii de spectatori vor avea acces pe stadioane:

  • persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-COV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
  • persoanele care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore;
  • persoane care au rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid nu mai vechi de 24 de ore.

VIDEO. DEZBATEREA ZILEI » În ce condiții trebuie făcut accesul spectatorilor pe stadioanele din România?

Mai multe știri din fotbalul românesc:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.