Dinamo a reușit salvarea de la retrogradare, a evitat și barajul, jucătorii au ieșit cu toții miercuri seară și au pus-o de un party prin care au marcat „evenimentul”, însă clubul parcurge o realitate crudă și cruntă.
Până la a se putea gândi cu cine să continue din actualul lot și ce transferuri să facă pentru a întări echipa, „câinii” sunt loviți de realitatea propriei case.
Plata sau procese la Dinamo
Tot mai mulți angajați ai grupării, oficiali ai clubului, au studiat posibilitatea de a acționa Dinamo în judecată în condițiile în care nu vor ajunge la un numitor comun financiar, la o înțelegere privind restanțele salariale pe mai multe luni.
De exemplu, și directorul de marketing, Radu Birlică, deși refuză să vorbească despre subiect, este neplătit de 7 luni, cu toate că s-a „mișcat” pe piață și a găsit angajamente. Și el, ca și alți angajați ai clubului poartă negocieri în vederea unei rezolvări amiabile pentru a nu se ajunge la procese nedorite.
Deși toți apreciază eforturile DDB pentru a menține gruparea pe linia de plutire, ei au contract cu Dinamo București și își solicită drepturile salariale de la angajator.
De ce a picat o afacere cu turcii
O altă problemă uriașă a clubului din Ștefan cel Mare este dificultatea de a atrage noi sponsori, noi surse de finanțare. Întrucât există „ghimpele spaniol”, orice ban ce ar intra în visteria grupării ar putea fi direcționat către conturile acționarului majoritar, Pablo Cortacero și firma Lotus.
Roș-albii au discutat și negociat la începutul lui 2021 un contract cu milionarul turc Abdullah Kigili. Omul de afaceri era dispus să susțină financiar și în produse gruparea bucureșteană. O parte din sponsorizare era cash, apoi alta în produse.
După întocmirea documentelor, se oprea o parte din suma aferentă sponsorizării, iar pentru alte produse urma să se plătească o altă sumă, conform contractului. Doar că nimeni de la Dinamo nu s-a lansat în derularea colaborării, fiindcă banii cash ar fi putut fi recepționați de către Cortacero, iar cel care semna angajamentul ar fi trebuit să plătească banii de la el către turci!
{{text}}