Fotbal   •   Nationala   •   CONVOCĂRI

De la Căpușă, la Budescu! Surprize mari în lotul convocat de Rădoi pentru Anglia și Georgia: 6 debutanți + Camora, Man, Mihăilă, Pușcaș, OUT

Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat lista celor 25 de „tricolori” pentru meciurile amicale cu Georgia și Anglia.

Articol de Gazeta Sporturilor   —  joi, 20 mai 2021

Selecționerul Mirel Rădoi a anunțat lista celor 25 de „tricolori” pentru meciurile amicale cu Georgia și Anglia. 

  • România dispută în perioada următoare două partide amicale, cu Georgia (2 iunie – Ploiești) și Anglia (6 iunie – Middlesbrough);
  • România face parte din grupa J a preliminariilor pentru Mondial, alături de Germania, Islanda, Macedonia de Nord, Armenia și Liechtenstein; Următorul meci oficial al „tricolorilor” este pe 2 septembrie, în Islanda.

Lotul anunțat de Mirel Rădoi cuprinde mai multe surprize. Selecționerul a convocat șase fotbaliști fără apariții la prima reprezentativă, pe Andrei Vlad (22 de ani, portar), Olimpiu Moruțan (22 de ani, mijlocaș), Tiberiu Căpușă (23 de ani, fundaș dreapta Chindia), Deian Sorescu (23 de ani, mijlocaș dreapta), Adrian Păun (26 de ani, mijlocaș) și Darius Olaru (23 de ani, mijlocaș central).

Apariții mai puțin așteptate sunt și cele ale lui Constantin Budescu, în prezent la Damac, omis de la precedentele acțiuni, și Denis Alibec, atacant ce părea nerefăcut complet după o accidentare.


De la Căpușă, la Budescu! Surprize mari în lotul convocat de Rădoi: 

  • PORTARI: Florin Niță (Sparta Praga/Cehia, 5/0), Florin Iacob (UTA Arad, 0/0), Andrei Vlad (FCSB 0/0);
  • FUNDAȘI: Ionuț Nedelcearu (AEK Atena/Grecia, 13/2), Vlad Chiricheș (Sassuolo/Italia, 62/0), Cristi Ganea (Aris Salonic/Grecia, 7/0), Adrian Rus (Fehervar/Ungaria, 5/0), Deian Sorescu (Dinamo București, 0/0), Tiberiu Căpușă (Chindia Târgoviște 0/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 19/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 6/0);
  • MIJLOCAȘI: Răzvan Marin (Cagliari/Italia, 28/2), Nicolae Stanciu (Slavia Praga/Cehia, 45/10), Ianis Hagi (Glasgow Rangers/Scoția, 16/1), Alexandru Maxim (Gaziantep F.K./Turcia, 47/6), Alexandru Băluță (Akademia Puskas/Ungaria, 7/1), Constantin Budescu (Damac/Arabia Saudită, 12/5), Adrian Păun (CFR Cluj, 0/0), Darius Olaru (FCSB, 0/0), Olimpiu Moruțan (FCSB, 0/0), Florin Tănase (FCSB, 8/1), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 12/2);
  • ATACANȚI: Claudiu Keșeru (Ludogoreț/Bulgaria, 43/13), Denis Alibec (Kayserispor/Turcia, 17/2), Andrei Ivan (Universitatea Craiova, 7/0)

Tiberiu Căpușă, marea surpriză a lui Mirel Rădoi

Tiberiu Căpușă, fundașul dreapta împrumutat de Viitorul la Chindia, este numele cu care Mirel Rădoi a surprins. Apărătorul în vârstă de 23 de ani a evoluat în 33 de rânduri pentru formația din Târgoviște, alături de care a câștigat play-out-ul Ligii 1. 


Căpușă le-a luat fața lui Valentin Crețu, Vasile Mogoș sau Cristi Manea, fundașii dreapta chemați la precedentele acțiuni.

Deian Sorescu a fost cel mai bun fotbalist al lui Dinamo în acest play-out, iar Mirel Rădoi l-a răsplătit cu o convocare în premieră. În aceeași situație este și Adrian Păun, autor a două goluri vitale pentru CFR, în victoria de săptămâna trecută, 3-1 cu Craiova. Darius Olaru, om de bază la „tineret”, a făcut pasul către prima reprezentativă. 

Pe cine a „uitat” Rădoi

Mirel Rădoi a omis căteva nume importante. George Pușcaș, om de bază la precedentele acțiuni, nu a fost convocat. Atacantul a avut un sezon slab la Reading. Măcinat și de accidentări, acesta a înscris doar 4 goluri în 21 de apariții. Dennis Man și Valentin Mihăilă, cele două extreme de la Parma, lipsesc. Aceștia încă se refac după accidentări.

Mario Camora, fundașul stânga al campioanei CFR Cluj, nu a mai fost nici el convocat. 

Citește și alte știri despre echipa națională:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.