Fotbal   •   Liga 1   •   FCSB

Cacealmaua din culise » Șumudică s-a folosit de Gigi Becali! Patronul FCSB s-a prins prea târziu: „Am auzit și eu, dar vreau să cred că n-a făcut așa ceva”

Telenovela venirii lui Marius Șumudică la FCSB nu a durat nici 24 de ore. Antrenorul a anunțat în această seară că nu acceptă ofertă primită de la Gigi Becali.

Articol de Andrei Crăiţoiu, Dan Udrea, Remus Răureanu   —  joi, 20 mai 2021

Telenovela venirii lui Marius Șumudică la FCSB nu a durat nici 24 de ore. Antrenorul a anunțat în această seară că nu acceptă oferta primită de la Gigi Becali. Dar ce a stat în spatele așa-zisului acord cu FCSB? GSP a pus cap la cap informațiile din culise. 

Becali l-a ofertat pe Șumudică și a prezentat colaborarea ca pe una deja stabilită, doar că nu era așa. Antrenorul a vrut să folosească negocierile cu Gigi ca să găsească altceva mai bun. 

Șumudică a primit o ofertă clară de la FCSB și a evitat un răspuns ferm, până în această seară. Situația, convenabilă pentru el, a fost păstrată la fel miercuri și joi, în zilele în care Becali s-a referit la șansele ca antrenorul cu trecut rapidist să fie angajat.

Ce ar fi conținut contractul lui Șumudică la FCSB: 


Discuțiile pe care Gigi le-a pomenit la TV nu au fost inventate, pentru Șumi chiar există un contract ferm. Datele din ofertă:

  • Salariul lunar: 20.000 de euro
  • Contract valabil trei ani
  • Bonus pentru calificarea în grupele Champions League: 500.000 de euro
  • Bonus pentru calificarea în grupele Europa League: 200.000 de euro

Contractul nu ar fi însă pe placul ambelor părți, fiindcă Gigi caută alt antrenor, iar Șumudică e în căutarea altui club. El nu dorește, conform apropiaților, să lucreze într-un club în care patronul face totul, iar tehnicianul e doar o marionetă.

Marius Șumudică s-a folosit de Becali


Șumi s-ar folosi oferta lui Becali ca pe o ocazie de a-și câștiga un contract în altă parte. CS Universitatea Craiova sau străinătatea ar fi destinația posibilă pentru antrenor, în funcție de ofertele pe care le va primi. Cu Mihai Rotaru, patronul lui CSU, are o relație de prietenie, vorbesc foarte des și au mai dezbătut despre o colaborare. Ouzounidis, tehnicianul alb-albaștrilor, e ca și demis după o perioadă slabă, cu rezultate dezamăgitoare, deci postul e liber pentru Șumudică.

Craiova nu i-a oferit niciunui tehnician mai mult de 15.000 de euro lunar, Becali a pomenit deja despre 20.000 de euro pe lună la care a adăugat prime. Rotaru ar trebui, așadar, să încalce principiul ca să-l atragă pe Marius. El a mai pomenit și Rapidul ca o destinație dorită, doar că giuleștenii, nou-promovați, nu ar putea să liciteze până la un salariu îndeajuns de mare. 

Șumudică are personalitate, are încredere în el. Mi-a spus că știe lotul și că o să fim campioni cinci ani la rând. Când te unește dragostea intervine puterea. M-a convins prin ceea ce a făcut el prin străinătate. În viață contează ceea ce demonstrezi, iar el a demonstrat

- Gigi Becali

Gigi Becali s-a prins prea târziu: „Am auzit și eu, dar vreau să cred că n-a făcut așa ceva”

Patronul de la FCSB a vorbit despre posibilitatea ca Șumudică să se fi folosit de negocieri pentru a obține un contract mai bun cu altă echipă.

„Mi-a întrebat cineva «Băi Gigi, i-ai dat contractul? Că acum contractul e dat pe colo și pe colo». Am zis că nu cred.  L-am întrebat dacă a făcut asta și a zis «Gigi, îți dau cuvântul meu de onoare că nu am făcut așa ceva». Îl cred pe el. 

Nu are discuții cu Craiova, dar știu că cineva din anturajul lui Rotaru negociază cu el. Dar nu am confirmarea că Rotaru îl vrea.  I-am zis lui Șumudică «Tu te duci la CFR» și a zis «Bă, jur că nu mă duc la CFR». El mi-a zis că are ofertă de la arabi, că îi dau ăia un milion și ceva. Vreau să cred că n-a făcut licitație”, a spus Becali la emisiunea „Digi Sport Special”.

Rezilierea: un milion de euro

Becali a spus că are de gând să renunțe la Șumudică doar pentru un milion de euro și aceasta e suma pe care patronul și antrenorul au prins-o în contract. Oricare parte ar pleca ar plăti un milion de euro. 

„O să-l vând pe Șumi la arabi cu un milion de euro", a spus Gigi, convins că are să repete experiența pe care a avut-o cu Reghecampf, de pe urma căruia a câștigat, de asemenea, bani când el a plecat la Al Hilal. „I-am făcut lui Șumudică un contract pe trei ani. Cel mai mult îmi place la el că îi pasă de familie. Și are carismă, știe când să dea o palmă, știe când să mângâie omul", a spus Becali la DigiSport.

Marius Șumudică a fost unul dintre cei mai importanți jucători în echipa Rapidului din finalul anilor '90

Gigi Becali: „Nu e nici 10 la sută legendă!"

Gigi Corsicanu, liderul suporterilor rapidiști, a reacționat miercuri seară și a completat joi: "101 la sută, Șumi nu merge la FCSB! Nu trădează!". 

Becali subestimează însă legătura antrenorului cu istoria Rapidului: 

„Gândiți-vă că Lucescu a fost dinamovist și a mers la Rapid, cu care a câștigat campionatul! Mai mult, de la Șahtior a mers la Dinamo Kiev! Iordănescu a fost antrenor al Rapidului! Mai mare glorie stelistă decât Iordănescu nu există! Șumudică nu e nici zece la sută legendă pentru Rapid așa cum e Iordănescu la Steaua!". 

Șumi a fost campion cu giuleștenii ca jucător și s-a manifestat mereu ca un rapidist și ca un antistelist, motive pentru care roș-albaștrii nu îl acceptă acum.

VIDEO Geraldo Alves: „A făcut minuni! Cluburile din România nu și-l mai permit!”

Citește și alte știri despre FCSB: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.