Liga 1

Bază grandioasă de pregătire în Liga 1: „Am fost la Munchen și este peste baza lui Bayern! Cea mai tare din Europa de Est”

Adrian Mititelu Jr. a fost invitatul lui Costin Ștucan la GSP Live. Finanțatorul nou-promovatei FC U Craiova 1948 afirmă că va inaugura cea mai modernă bază de pregătire din România.

Articol de Gazeta Sporturilor  —  Friday, 21 May 2021

Adrian Mititelu Jr. a fost invitatul lui Costin Ștucan la GSP Live. Finanțatorul nou-promovatei FC U Craiova 1948 afirmă că va inaugura cea mai modernă bază de pregătire din România. 

FC U Craiova 1948 a promovat în Liga 1 și pregătește acum un proiect pe termen lung. Adrian Mititelu Jr. spune că o bază de pregătire de top va fi inaugurată în acest an și că se vor investi sume importante în academia clubului. Până atunci, un autocar în valoare de 550.000 de euro ar urma să ajungă în Bănie. 

Bază de 5 stele pentru FC U Craiova 1948

„Cel târziu, în toamna acestui an vom inaugura cea mai mare bază sportivă din România. Sunt 7 terenuri, 6 naturale și unul sintetic. Tot ce ține de spa, condiții de refacere, totul construit pe 10 ha. Terenurile există la ora asta. Mai sunt niște chestii tehnice de făcut. Clădirile încă nu sunt gata. 

Am fost și am vizitat alte baze din Europa, am fost și la Bayern Munchen. Vă spun, sincer, este peste ce am văzut la Munchen! Va fi cea mai tare bază de pregătire din Europa de Est. 

Avem cel mai frumos autocar, va ajunge în curând aici. Are cele mai bune dotări. FC Barcelona a comandat același autocar, dar varianta mai ieftină cu 120.000 de euro. Valorează 550.000 de euro + TVA”, a povestit Adrian Mititelu Jr., la GSP Live. 

VIDEO Bază grandioasă de pregătire în Liga 1: „Am fost la Munchen și este peste baza lui Bayern! Cea mai tare din Europa de Est”

>

Citește și alte știri despre FC U Craiova 1948: 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.