Fanii rapidiști au anunțat că Ciprian Deac (35 de ani), mijlocașul campioanei CFR Cluj, ar putea deschide lista de transferuri din această vară a nou-promovatei Rapid.
UPDATE 20:30 Surse de la CFR Cluj au declarat pentru GSP că rapidiștii nu au nicio șansă să-l achiziționeze acum pe Ciprian Deac, în ciuda dorinței fanilor giuleșteni.
Știrea inițială:
Ciprian Deac a evoluat la Rapid în sezonul 2011/2012 și a rămas în sufletul suporterilor giuleșteni. Mijlocașul a declarat la rândul lui aprecierea pentru club, iar regăsirea s-ar putea petrece în această vară.
Ciprian Deac ar avea pregătit un contract valabil pentru două sezoane, cu posibilitate de prelungire pentru încă unul, informează 1923.ro, un site al suporterilor Rapidului.
Victor Angelescu e cu ochii pe foștii rapidiști
Ciprian Deac nu este singurul fost rapidist pe care Victor Angelescu, principalul finanțator, vrea să îl aducă în Giulești. Pe listă se află și Alexandru Ioniță II, fotbalist într-o situație incertă, după scandalul de dopaj de la Astra.
„Ne propunem să ajungem în play-off, dar vom vedea, e foarte strâns. Ar fi senzaţional să ajungem în play-off, dar nici la jumătatea clasamentului dacă am termina, nu ar fi un capăt de ţară. Dacă se va da drumul la suporteri, va fi foarte greu ca cineva să câștige la Rapid.
Noi nu vrem să vindem în ţară, mai ales către rivale. Nu există, poate să vină FCSB, dar va trebui să plătească de cinci ori mai mult. 100% e o ţintă Alex Ioniţă pentru noi, eu îl doresc foarte mult, mai are multe de demonstrat. Nu şi-a spus ultimul cuvânt în fotbal”, declara Victor Angelescu, imediat după promovarea în Liga 1.
13 trofeea câștigat Ciprian Deac în carieră, toate în țară, cu CFR: 6 campionate, 3 Cupe și 4 Supercupe
{{text}}