"Naţionala" feminină a României, locul 4 în lume, a fost invitată pentru a patra oară consecutiv la GF World Cup, competiţia care se desfăşoară an de an în Danemarca şi care adună la start cele mai bune echipe din lume. Cupa Mondială se va desfăşura anul acesta între 14 şi 19 octombrie, la Aarhus. România face parte din grupa B alături de campioana Europei, Norvegia, de medaliata cu bronz la Mondiale, Germania, şi de Suedia. Din grupa A fac parte campioana mondială, Rusia, Danemarca, Ungaria şi Franţa.
România va întîlni pe 14 octombrie Norvegia, de la ora 19:00, pe 15 octombrie, de la ora 17:00, va juca în compania Suediei, iar în ultimul meci din grupă, pe 16 octombrie, adversarele "tricolorelor" vor fi nemţoaicele. Primele două clasate se califică în semifinale. Pînă acum, România s-a clasat pe locul 4 la ediţia inaugurală, din 2005, a pierdut finala cu Rusia în 2006 şi a fost a 5-a anul trecut.
Sporturi • Handbal
România în grupă cu Norvegia, Suedia şi Germania la Cupa Mondială
Articol de Marian Ursescu — joi, 10 aprilie 2008
{{text}}