Viitorul a emis un comunicat oficial, după discuțiile legate de formarea unei singure echipe care să reprezinte județul Constanța la nivel înalt.
Conducerea F.C Viitorul Constanța a primit cu bucurie ideea de formare a unei singure echipe de fotbal care să-i reprezinte pe toți constănțenii.
Suntem de acord să existe o singură echipă, o singură iubire pentru toți suporterii dobrogeni.
Dorim să devenim cei mai buni, iar pentru realizarea acestui obiectiv este nevoie ca această echipă să fie susținută de toți constănțenii, de conducători, de oficialități și de suporteri.
Comunicat Viitorul
Deși comunicatul este formulat ambiguu, ideea care reiese este că formația lui Hagi ar fi de acord să fuzioneze cu Farul, așa cum s-a discutat în ultima perioadă.
Viitorul a terminat pe locul 3 în play-out-ul Ligii 1. Farul a avut ca obiectiv promovarea în L1, dar n-a prins nici măcar un loc de play-off în Liga 2.
Într-un dialog cu Gazeta Sporturilor, Ciprian Marica (35 de ani) a insistat asupra faptului că nu e nimic bătut în cuie încă, dar a confirmat că a avut mai multe discuții cu „Regele” pe această temă.
„Vreau Farul în Liga 1! Am vorbit cu Hagi”
Marica a vorbit pentru GSP acum o săptămână despre asocierea cu Viitorul:
- Ciprian, cum s-ar putea realiza o asociere între Viitorul şi Farul? Și sub ce formă? Renunți la Farul?
- Vreau să fie clar un lucru: nu renunţ la niciun proiect pe care l-am început.
- Dar asocierea Viitorul - Farul se poate realiza?
- Nu ştiu exact ce înseamnă această preluare de care s-a vorbit, cum s-ar putea produce ea.
- Ai discutat cu Gică Hagi pe această temă?
- Am discutat şi cu el, am vorbit şi cu alţi oameni de afaceri, dar şi cu autorităţile din Constanţa. Eu vreau ca Farul să strălucească!
- Gică Hagi ce a spus despre această variantă?
- Nu pot să vorbesc eu în numele lui. Sunt mai multe posibilităţi. Repet, Farul trebuie să fie puternică, să revină în Liga 1, unde îi este locul. Scopul meu este să atrag oameni importanţi alături de noi. Dar e greu, încerc asta de 3 ani.
- Când ai discutat cu Gică Hagi pe această temă?
- Cu Gică vorbesc mereu. Am discutat cu el de când am preluat Farul. Dar, repet, despre o asociere e devreme să vorbim.
- Dacă s-ar face această asociere, echipa ar juca la Ovidiu?
- Ştiu că dacă Farul va promova în Liga 1, echipa nu poate juca pe stadionul din Constanţa, care nu e omologat pentru prima divizie. Trebuie să ne mutăm.
Gică Popescu: „Ar fi un lucru pozitiv dacă acest proiect ar avea finalitate”
Gică Popescu, președintele Viitorului, a vorbit și el despre o posibilă fuziune între Viitorul și Farul și spune că ar fi un lucru pozitiv pentru Constanța.
„Eu am fost de părere întotdeauna că, într-un oraș cum e Constanța, două echipe în ligile superioare ar fi prea mult. Ar fi un lucru pozitiv dacă un asemenea proiect va avea finalitate pentru că suporterii, despărțiți acum, s-ar strânge sub un singur tricou și ar fi extraordinar.
Dar deocamdată nu este nimic sigur, noi ne-am concentrat doar pe rămânerea în Liga 1", a spus Gică Popescu, potrivit digisport.ro.
{{text}}