Sporturi   •   Tenis   •   ROLAND GARROS

Retragere-șoc de la Roland Garros: „E mai bine să mă odihnesc! Ne vedem în 2022”

Denis Shapovalov s-a retras de la Roland Garros. FOTO: Imago Images

Articol de Gazeta Sporturilor   —  luni, 24 mai 2021

Denis Shapovalov (22 de ani, 14 ATP), unul dintre jucătorii talentați din „NextGen”, și-a anunțat retragerea de la Roland Garros, cu mai puțin de o săptămână înainte de startul turneului.

„Cu tristețe anunț că, după ce mi-am consultat echipa medicală, am luat decizia să mă retrag de la Roland Garros. 

Din păcate, umărul îmi creează probleme de ceva vreme și, chiar dacă testele medicale au fost bune, e mai prielnic să mă odihnesc. Ne vedem în 2022, Roland Garros”, a scris Shapovalov pe rețelele de socializare.

Denis Shapovalov, care a ajuns săptămâna trecută până în finala turneului de la Geneva (învins acolo de campionul Casper Ruud), are o accidentare la umăr. Andy Murray și Stan Wawrinka sunt alți doi mari absenți la competiția de la Paris.


Shapovalov ratează astfel șansa de a-și îmbunătăți palmaresul la Roland Garos. Până acum, talentatul jucător canadian nu a trecut de turul secund de la Paris, rezultat atins în 2018 și 2020.

Denis Shapovalov, la un pas să-l învingă pe Nadal la Roma

Lumea tenisului a fost luată prin surprindere de anunțul lui Shapovalov, cel care avusese un sezon de zgură bun și care era considerat unul dintre jucătorii ce pot face performanță la Roland Garros. 

La Roma, Denis Shapovalov a fost la un pas să-l elimine în optimi pe Rafael Nadal, cel care avea să câștige trofeul. Canadianul a condus cu 6-3, 3-0, dar s-a văzut învins după ce a ratat și două mingi de meci.


Citește și alte știri din tenis:

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.