Atacantul argentinian Sergio Aguero, 33 de ani, va ajunge gratis la Barcelona. „Mă bucur că, datorită lui, clubul inimii mele va fi mai puternic”, spune Pep Guardiola, managerul lui Manchester City.
Dacă mai era vreo urmă de îndoială asupra destinației lui Sergio Agüero, care părăsește Manchester City după un deceniu pe „Etihad”, ea a dispărut odată cu declarația lui Pep Guardiola.
La finalul ultimei etape, 5-0 cu Everton, argentinianul intrat în minutul 65 înscriind două goluri unul după altul (71-76), managerul „cetățenilor” a dezvăluit în interviul pentru BBC unde va ajunge Agüero.
„Sergio va juca împreună cu cel mai valoros fotbalist din istorie, Lionel Messi. Cred că adoră acest lucru. Iar eu mă bucur că, datorită lui, Barcelona, clubul inimii mele, va fi mai puternic”, a declarat Guardiola.
Sergio Aguero, golgeterul all-time al lui Manchester City
Catalanul a plâns vorbind despre Kun: „Un om bun, o persoană deosebită. M-a ajutat foarte mult de la venirea la City. Nu îl vom putea înlocui niciodată”.
Aguero chiar nu poate fi înlocuit. E golgeterul all-time al lui Manchester City.
260 de goluria marcat Sergio Agüero în toate competițiile în zece ani la Man. City (389 de meciuri); record pe ”Etihad”
184 de goluria reușit atacantul argentinian în 275 de partide jucate în Premier League (record); 0,67 reușite în medie pe meci
{{text}}