Costel Lazăr, președintele formației de pe „Ilie Oană” a declarat că până la data de 18 iunie se poate folosi marca Petrolul și a subliniat faptul că există o problemă juridică ce trebuie rezolvată.
Procedura de licitație nu a fost deschisă încă, după spusele conducătorului petrolist, clubul așteptând decizia Primăriei.
Costel Lazăr a acordat o declarație pentru realitateasportiva.net și a transmis că problema principală în momentul de față este lipsa fondurilor și nu cine folosește numele Petrolul.
„Mărcile sunt date în folosință către noi până la data de 18 iunie. Da, e problemă juridică ce trebuie discutată de avocatul nostru și, da, probabil că dânsul (n.r. Andrei Volosevici) o să scoată la licitație mărcile din nou, așa se face. Trebuie să existe două entități care licitează, s-a schimbat legea nu poate licita o singură entitate sportivă și vom vedea. Întâi să vedem ce spune dânsul, când scoate la licitație.
Trebuie să ne anunțe, să scoată caietul de sarcini și vom fi anunțați. Nu am fost anunțați deocamdată. Nu vă pot spune sigur dacă vom participa la licitație. Dacă avem bani o să participăm, dacă nu avem bani de ce să participăm?
Sunt șase mărci care sunt ale Petrolului, cum a evoluat clubul cu denumirile respective de-a lungul timpului, pe care noi actualul Petrolul le-am cumpărat pentru suma de 20.000 de euro, pentru folosință până pe data de 18 iunie. Îmi pare rău, domnul primar este avocat trebuie să știe că avem voie să folosim [numele de Petrolul] până la data de 18 iunie”, a declarat Lazăr.
Conducătorul ploieștenilor a mai precizat că nu cunoaște detalii legate de participarea la licitație și că această decizie aparține membrilor fondatori si Consiliului Director al clubului, decizia fiind în mâna lor:
„Aici trebuie să discut cu membrii fondatori și Consiliul Director, nu pot hotărî eu, singur. Trebuie să convocăm Consiliul Director, pentru că în acest moment clubul este condus de Consiliul Director și președintele executiv, iar eu nu pot decide singur, toate vor fi discutate in Consiliul Director. Săptămâna următoare o să convocăm toți membrii Consiliului Director și analizăm toate posibilitățile”
(Articol de Rareș Tătar)
{{text}}