Liga 1

Dinamovistul care și-a anunțat oficial plecarea: „Nicio șansă! Știam de la bun început”

Dinamoviștii nu se pot apropia de pretențiile financiare ale spaniolului Raul Albentosa, iar fundașul iberic își caută echipă în Occiden

Articol de Eduard Apostol   —  marţi, 25 mai 2021

Dinamoviștii nu se pot apropia de pretențiile financiare ale spaniolului Raul Albentosa, iar fundașul iberic își caută echipă în Occident

Raul Albentosa, 32 de ani, a lăsat o impresie pozitivă pe durata celor două luni petrecute în tricoul "câinilor".

Fundașul care a adunat 93 de partide în LaLiga a jucat din primul moment în echipamentul dinamoviștilor, la doar câteva zile după sosirea la București, deși nu mai avea meciuri oficiale de 15 luni.

A dat siguranță apărării, iar fanii roș-albilor sperau că el va putea continua pentru obiective mai importante în noua ediție. Doar că situația este compromisă.


Prea scump

"Nicio șansă! Știam de la bun început" a fost reacția lui Mario Nicolae, managerul sportiv dinamovist, care a sprijinit sosirea lui Raul la București.

Albentosa doar și-a oferit un restart carierei prin cele două luni petrecute în Ștefan cel Mare, însă are aspirații mai mari, în special în privința salariilor. Din ceea ce cunosc dinamoviștii, fundașul iberic avea un salariu de un milion de euro, cu tot cu bonusuri, pe vremea când evolua alături de Deportivo La Coruna în Primera Division, iar la ȚSKA Sofia, acolo unde a jucat înainte de a sosi în "haită", era remunerat cu 30.000 de euro pe lună.

Albentosa a apreciat perioada petrecută în tricoul lui Dinamo, și-a costumat și copiii cu tricouri precum cele purtate de tatăl lor în Ștefan cel Mare

S-a apucat de treabă

Dinamoviștii vor intra într-o epocă a lefurilor modice, în jurul a 5.000 de euro pe lună, doar în cazuri excepționale depășindu-se acest plafon.

Or pretențiile lui Albentosa sunt mult mai mari. Spaniolul a demarat deja antrenamentele fizice, are o vacanță activă, își ține la curent fanii cu exercițiile pe care le face, prin intermediul rețelelor de socializare, transmițând în căutarea unui nou contract important: "După două luni de emoții trăite, obiectivul a fost realizat. Am venit acasă la ai mei, care-mi sunt mereu alături. Și deja mă pregătesc pentru sezonul viitor. Fără zile libere".

12meciuri a adunat Albentosa pentru Dinamo, marcând și un gol. A ratat o singură partidă, din cauza unei probleme la genunchi

13iunie este data reunirii lotului lui Dusan Uhrin

Torje, în tricoul "câinilor"

Gabriel Torje, 31 de ani, le dă speranțe "câinilor" că ar putea să se întoarcă în Ștefan cel Mare, după alte două perioade petrecute la Dinamo. Bănățeanul este liber de contract, după ce s-a despărțit de Bandirmarspor (liga secundă turcă), și a profitat de vacanță pentru a încinge o miuță cu prietenii. 

Printre participanți au fost actualii jucători ai roș-albilor Steliano Filip, Mihai Eșanu, Robert Moldoveanu și Ricardo Grigore, plus Costi Nica, fundaș dreapta ce s-a antrenat mai multe săptămâni cu dinamoviștii. Torje a purtat un tricou al formației la care s-a afirmat și pentru care a strâns 25 de goluri și 30 de assist-uri în 170 de meciuri.

S-a achitat rata către ANAF

Suporterii dinamoviști și clubul au făcut posibilă achitarea unor noi taxe către stat. "Impozite și rata pentru baza de la Săftica, 557.000 de lei. Dinamo poate merge înainte pentru moment. "Ce campionat ne așteaptă!", titrează GSP.

"Argumentele care arată că noul sezon al Ligii 1 va fi cel mai atractiv din ultimii 10 ani". Așa este, dar Dinamo trebuie să facă jocurile, nu doar să existe în Liga 1. Achităm datorii și încercăm să îi facem echipă lui Uhrin, în același timp", au transmis cei de la DDB pe Facebook. 

Show more
Loading ...
Failed to load data.

Show more
Loading ...
Failed to load data.